Caută
Close this search box.

Cod galben de zăpadă şi polei în 12 judeţe şi în Bucureşti

Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza poleiului, începând cu ora 5,30, traficul rutier a fost deviat de pe tronsonul Drajna – Lehliu-Gară (km 65-105) al autostrăzii A2 pe DN3A, în ambele sensuri. Ploaia îndepărtează materialul antiderapant şi există risc de producere a unor accidente rutiere.

În judeţul Cluj, pe DN1, pe tronsonul Piatra Craiului – Huedin – Căpuşu Mare, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 10 metri.

De asemenea, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti ninge slab.

În judeţul Brăila se circulă îngreunat, din cauza poleiului, pe DN2B Brăila – Buzău, dar şi pe alte tronsoane ale unor drumuri naţionale.

În judeţul Giurgiu a nins pe DN5 şi DN6 şi s-a acţionat cu utilaje. Ninge abundent şi în judeţul Olt, pe DN6, DN54 şi DN64.

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, să mărească distanţa în mers, să nu bruscheze comenzile şi să utilizeze cu precădere frâna de motor.

Alertă şi pentru judeţele Vaslui şi Galaţi, până la ora 10,00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două mesaje de informare şi atenţionare cu cod galben referitoare la precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi la condiţii de formare a poleiului, dar şi atenţionări referitoare la polei pentru judeţele Buzău, Brăila, Ilfov, Ialomiţa, Teleorman, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Călăraşi şi municipiul Bucureşti, valabile până la ora 09,00.

De asemenea, ANM a emis o alertă de polei şi pentru judeţele Vaslui şi Galaţi, până la ora 10,00.

Autocar răsturnat din cauza zăpezii

Un autocar în care se aflau 18 persoane s-a răsturnat, miercuri dimineaţa, pe Drumul Naţional 64, între Osica de Sus şi Brâncoveni, judeţul Sibiu, două persoane ajungând la spital cu răni în zona capului.

Autovehiculul venea de la Caracal şi se îndrepta spre Slatina, iar accidentul s-a petrecut, cel mai probabil, pe fondul depunerii unui strat de zăpadă pe carosabil, şoferul autocarului pierzând controlul asupra direcţiei de mers şi ajungând pe câmp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri