Caută
Close this search box.

Dragnea: “Nu îl suspendăm pe Klaus Iohannis. Încercăm să aducem pace în ţară”

 

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, a afirmat joi că nu se are în intenție suspendarea șefului statului, ci asigurarea liniștii în țară, „deși nu se dorește”.

„Nu, nu avem de gând să-l suspendam pe Klaus Iohannis. Încercăm să facem orice pentru a aduce pace și liniște în această țară. Se pare că nu se dorește”, a declarat Dragnea într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, s-a ridicat foarte mult nivelul de discuție despre acest subiect prin intervenția președintelui.

„Și cred că este obligatoriu ca și noi, și opinia publică să afle adevărul. Adică s-au dat informații, așa cum avea obligația să dea, nu s-au dat, le-a primit ministrul de Interne, nu le-a primit. Astea sunt întrebări care nu pot rămâne fără răspuns. Au avut loc aseară în București violențe destul de grave. Pot apărea alte situații, vreau să vedem și noi dacă relația instituțională funcționează corect”, a arătat președintele Camerei Deputaților.

El a susținut că nu a avut nicio discuție — „nici formală, nici informală” — cu ministrul Justiției, de la instalarea lui în funcție până astăzi, până la elaborarea și adoptarea ordonanței zilele trecute, despre aceste acte normative.

Liderul PSD a solicitat Comisiilor juridice ale Parlamentului să invite „rapid” la discuții, la dezbateri pe toți reprezentanții sistemului de justiție.

„Din punctul meu de vedere, acea ordonanță poate să fie modificată în Parlament, pentru este dreptul Parlamentului, în orice fel, cu o singură condiție — să rămână totuși dorința ca decizia Curții să fie pusă în practică. În rest, din punctul meu de vedere, poate să rămână acolo un leu”, a adăugat Dragnea.

Întrebat dacă mai este valabil dosarul său, în condițiile în care este desființată instituția denunțului, Dragnea a spus: „Este, că acea prevedere nu se aplică retroactiv”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri