Caută
Close this search box.

George Becali a schimbat numele fostei echipe Steaua în FCSB

 

George Becali, finanţatorul echipei FC Steaua Bucureşti, a anunţat, miercuri, că a schimbat oficial numele formaţiei roş-albastre în FCSB, iar modificarea va intra în vigoare începând din sezonul viitor.

În data de 21 decembrie, societatea comercială înfiinţată de către George Becali a pierdut dreptul de a mai folosi numele „Steaua”, în urma unei decizii a Curţii de Apel. Finanţatorul formaţiei bucureştene a apelat şi la ultima cale de atac înainte ca hotărârea să fie definitivă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Liga Profesionistă ne-a întrebat pe ce nume vrem să facem licenţierea în sezonul viitor. Pe mine mă interesează să fim un club serios la UEFA şi FIFA, care să aibă acelaşi nume. Am schimbat numele oficial în FCSB, avem şi o marcă. Nu voiam să mai existe discuţii, mai ales că există riscul să ne oblige instanţa să ne schimbăm numele. Ca să nu mai existe confuzii, cum zice Talpan. Nu mai stau să contest deciziile, le-am transmis judecătorilor că pun orice nume vor ei. Ei vor să distrugă, nu vor să construiască.

Am schimbat numele la Registrul Comerţului, iar echipa va juca mereu meciurile de acasă pe Arena Naţională. Nu aştept până în vară, nu stau să mă cert cu ei. Lumea ştie care e Steaua. De aia nu mai dă Alibec goluri, că nu se mai cheamă Steaua şi se cheamă FCSB. Eu sunt continuatorul Stelei, asta e Steaua. Se pot da peste cap 7 miliarde de judecători, şi Lăcătuş, şi Papa de la Roma, şi forţele NATO. Nu au cum să schimbe firea, aşa e lăsat de la Dumnezeu”, a declarat George Becali la DigiSport.

FC Steaua Bucureşti a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga 1. La finele anului 2016, CSA Steaua a demarat un proiect privind înfiinţarea unei echipe de fotbal care să înceapă din Liga a 5-a şi care să beneficieze de sigla, numele şi palmaresul Stelei de la înfiinţare până în 2002 inclusiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri