Caută
Close this search box.

Horaţiu Mălăele îşi deschide Cafeneaua şi la Chişinău

 

Cafeneaua – O bufonadă amară, ce ne propune să cunoaştem povestea simplă a unei familii americane: Louise şi Wally Murdock (văzuţi la 30, 50 şi 70 de ani), o căsnicie fisurată dar şi consolidată de apariţia tinerei Janet. Spectacolul este susţinut de mari actori ai scenei româneşti – Emilia Popescu, Dana Dogaru şi Horaţiu Mălăele – şi va avea o reprezentaţie în această lună la Chişinău.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău organizează o reprezentaţie cu spectacolul Cafeneaua în regia lui Horaţiu Mălăele, în 12 februarie 2017, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”.

O comedie în care râsul capătă gustul sărat al lacrimilor. Un spectacol despre viaţă, iubire, trădare şi singurătate; un spectacol al tuturor dar mai ales al sufletelor anonime, pustiite de necazuri aparent banale.

Horaţiu Mălăele transformă o dramoletă americană mofluză într-o explozie de umor şi de emoţie.

„Mai limpede ca orice, mi-am descoperit ambiţiile şi slăbiciunile, norocirile şi nenorocirile, viaţa mea, a voastră, a noastră şi toate la un loc răsturnate în viaţa acestei familii imaginate – oglinda vie şi spăimântătoare a vieţii noastre pe pământ.” – Horaţiu Mălăele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri