Caută
Close this search box.

Îi batem pe vestici cu șaibele

Și, la urma urmei, ce mare brânză și cu multinaționalele astea? De ce-or visa unii la ele, ce, s-au terminat visele românești? Avem nopțile mai scurte?
De ce-or vrea să-și vândă ideile și creativitatea pe bani, nu mai au valoare înțeleptele vorbe ale lui Burebista, că banii și vița de vie n-aduc fericirea?
Nu știu de ce tot privim cu jind către occidentali, cei mai mulți niște nefericiți.
Și nu-i deloc adevărat că între noi şi ei ar exista o prăpastie. Sau, chiar dacă ar fi, nu e nimeni în pericol să cadă în ea. Orice prăpastie se marchează de la mare distanţă, cu semne, iar noaptea (potrivit unei tradiţii dragi românilor) cu luminiţe la fiecare capăt de tunel.

Am aflat un lucru extraordinar. S-ar putea să fie numai un zvon, dar mi-a ajuns la o ureche că producţia de şaibe şi piuliţe înregistrează un succes remarcabil. Mai întâi m-am bucurat. Uite, domnule, merge ceva şi la noi, în ţara asta ca o pradă.
Un amic mi-a temperat însă entuziasmul, explicându-mi că vesticii au renunţat de mult timp să mai fabrice piuliţe şi şaibe, acestea nefiind, citez, „tehnologii performante”.
Dar oare cum funcţionează tehnologiile lor ultraperformante? Pentru că, tăiaţi-mă, omorâţi-mă, faceţi mişto în grup de formaţia mea tehnico-ştiinţifică, nu pot în ruptul capului să-mi imaginez o maşină, un aparat, o moară, ceva care să meargă fără un şurub.
Ori, dacă au folosit fie şi un singur şurubel, i-am prins pe înfumuraţi cu mâţa-n sac: păi la şurubel nu trebuie o şaibă? Iar la şaibă nu se potriveşte şi o piuliță?
Aşadar, până şi vesticii ăştia, cât or fi ei de vestici, tot trebuie să ne comande nouă un munte de şaibe şi o vale de piuliţe. Iar noi atât aşteptăm ca să ne suflecăm mânecile şi să ne punem pe treabă. Uneori nici nu mai pierdem vremea să ne suflecăm mânecile, aşa suntem de harnici.
Zeci de milioane de şaibe şi piuliţe curg ca fluvii cu izvoarele în Carpaţi şi se varsă, inundând Vestul, prin delte de o frumuseţe metalică, dură, zornăitoare. Milioane de occidentali se trezesc dimineaţa şi, deschizând larg ferestrele, îşi întrerup uimiţi căscatul, la vederea torentelor de şaibe şi piuliţe care se rostogolesc pe străzile lor.

În drumurile către locurile de muncă ori de distracţie, cetăţenii vestici alunecă, patinează şi se dau peste cap, de ţi-e mai mare dragul, pe rotunjimile mărunte ale producţiilor româneşti. Curând, noi devenim cei mai renumiţi producători de şaibe, maeştrii incontestabili ai piuliţei, artizanii mondiali ai găurii.
Nu-i adevărat că între noi şi Ei ar exista o prăpastie şi chiar dacă, puţin ne interesează. Zilele acestei… denivelări, că altfel nici nu pot să-i zic, sunt numărate. Odată porniţi, nimeni nu ne va mai putea opri. Popoarele incomensurabile de piuliţe şi şaibe se vor risipi dincolo de graniţe şi se vor prăsi necontenit, înmulţindu-se. Prăpăstiile, crevasele, râpele, se vor umple. Chiar şi venerabila Groapă a Marianelor va da pe dinafară.
Pe ei, fraților!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri