Caută
Close this search box.

Iordache nu cedează uşor! Va discuta despre demisie cu premierul, după moţiune

 

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat luni că va avea o discuție cu premierul Sorin Grindeanu după ce va fi dezbătută moțiunea de cenzură depusă de PNL și USR și va anunța atunci ce decizie va lua referitor la o eventuală demisie.

„Eu voi avea, după ce va fi dezbătută și, cred eu, respinsă moțiunea de cenzură, o discuție cu premierul Grindeanu și, fără îndoială, în urma acestei discuții voi anunța decizia în fața dumneavoastră. În același timp, vreau să vă spun că mi-am asumat că legea, așa cum am prezentat-o și cum va fi și astăzi supusă în dezbatere publică, dorea să respecte deciziile Curții Constituționale. Ați văzut că, în spațiul public, prin faptul că această lege nu există astăzi, sunt foarte multe prevederi neconstituționale. Eu am afirmat tot timpul și îmi asum că era necesară o ordonanță care să pună în concordanță deciziile de neconstituționalitate ale Curții Constituționale”, a afirmat Iordache, la sosirea la Ministerul Justiției, întrebat dacă ia în calcul să își ia demisia.

Cât privește urgența adoptării OUG 13, Iordache a precizat că și în prezent aceasta se justifică, pentru că „în acest moment sunt foarte multe articole neconstituționale și sistemul judiciar este prejudiciat pentru faptul că în instanțe și în spațiul public sunt foarte multe prevederi neconstituționale”.

„Urgența era pentru că în 45 de zile trebuiau puse în concordanță cu decizia Curții și, nefiind acest lucru făcut, pentru că anul trecut au fost reglementate prin Ordonanța 18 doar o parte din prevederile neconstituționale, urgența era să punem în concordanță. În același timp, Curtea Constituțională a stabilit acum două săptămâni că mai sunt încă patru prevederi, deci în legea pe care eu o voi supune astăzi în dezbatere publică vor apărea și acele patru prevederi neconstituționale”, a adăugat Iordache.

Întrebat despre criticile aduse modului în care a comunicat pe această temă, ministrul Justiției a spus că el a precizat de la început că e necesară punerea în concordanță cu deciziile CCR.

„Comunicarea este o chestiune care a apărut în spațiul public, eu am spus de la început că sunt necesare pentru a fi puse în concordanță în lege sau în ordonanță prevederile neconstituționale așa cum a stabilit Curtea Constituțională”, a răspuns Iordache.

Săptămâna trecută, parlamentarii PNL și USR au depus moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul Grindeanu — Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România”. Textul moțiunii va fi citit luni, la ora 12,00, în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri