Caută
Close this search box.

ÎPS Teodosie a fost trimis în judecată de DNA

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopiei Tomisului, a fost trimis în judecată sub măsura controlului judiciar, vineri, de procurorii DNA Constanța. Prelatul este acuzat de folosirea de declarații false la obținerea subvențiilor agricole de la APIA. Prejudiciul în dosar este de aproape 1,4 milioane de lei.

În același dosar au mai fost trimise în judecată cinci persoane,patru acuzate de folosirea sau prezentarea cu rea-credinț ă de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, iar una de tentativă la aceeași infracțiune.

„În perioada 2010 — 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la APIA, inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită ‘Ferma 3’ — Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință ‘vii pe rod cu struguri pentru vin’/’vii pe rod cu struguri nobili pentru vin’, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi”, potrivit comunicatului DNA.

FOTO: Business Magazin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri