Caută
Close this search box.

Ludovic Orban vrea şefia PNL

ludovic orban

 

Ludovic Orban și-a anunțat luni candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL).

„Am așteptat această reuniune a Biroului Politic al PNL, care dă startul alegerilor interne în partid, pentru a-mi anunța candidatura fermă la funcția de președinte al PNL. (…) Mi-am depus candidatura la funcția de președinte al PNL pentru a oferi partidului din care fac parte caracter și identitate, forță și credibilitate. Ca președinte al PNL, vreau să fiu garantul unității, coeziunii interne a PNL, iar obiectivul meu principal este să transform în bine PNL, astfel încât să putem să câștigăm toate competițiile electorale împotriva PSD”, a spus Orban, la Parlament, unde se desfășoară Biroul Politic Național al liberalilor.

El a afirmat că își dorește ca PNL să devină „forța politică dominantă în societatea românească”.

„Din punctul meu de vedere nu operez nicio discriminare între membrii PNL. Nu fac parte din nicio cooperativă, din nicio facțiune, din nicio gașcă, din niciun grup. Eu fac parte dintr-o echipă, iar echipa mea este întregul PNL”, a adăugat Orban.

În opinia sa, între PNL și președintele Klaus Iohannis va trebui să existe un „parteneriat onest, transparent, cinstit, care să ajute România să meargă înainte”.

El a susținut că nu are absolut nicio temere cu privire la o decizie definitivă în cazul dosarului său. „Odată ce s-a pronunțat instanța de fond nu am absolut niciun motiv să-mi imaginez că s-ar putea întâmpla ceva”, a spus Orban.

Potrivit liberalului, conducerile locale ale PNL ar trebui să fie alese de adunări generale ale organizațiilor și nu pe sistem de delegări, conducerea județeană — în cadrul unei conferințe județene cu o participare cât mai largă a membrilor liberali, iar conducerea națională — de Convenția Națională.

Ludovic Orban consideră că și membrilor PNL ar trebui să li se dea dreptul să aleagă președintele partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri