Caută
Close this search box.

Moldova: Igor Dodon pleacă la Bruxelles

Președintele moldovean Igor Dodon va întreprinde începând de luni o vizită de trei zile la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficialități europene și va avea întrevederi cu responsabil din cadrul NATO.

Experții de la Chișinău își exprimă temerea că această vizită ar putea să înrăutățească relațiile cu UE, potrivit Agerpres.

După ce anterior declarase că se pronunță pentru denunțarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, experții susțin că vizita lui Igor Dodon nu va aduce nimic nou în relația Chișinău-Bruxelles, dimpotrivă ar putea duce la o eventuală înrăutățire a situației.
În timpul recentei sale vizite la Moscova, Igor Dodon a declarat că ar susține denunțarea Acordului de asociere și că se pronunță pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Eurasiatică. Totodată, el a anunțat că va solicita o întrevedere cu conducerea NATO pentru a-i cere să recunoască neutralitatea Republicii Moldova.

Pe de altă parte, președintele legislativului moldovean, Andrian Candu, a subliniat că șeful statului are competențe limitate în privința politicii externe și că actuala majoritate parlamentară consideră drept prioritară implementarea Acordului de asociere cu UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri