Caută
Close this search box.

Ordonanța 13, retrasă. În București, peste 150.000 de oameni în fața Guvernului

Sorin Grindeanu a anunțat retragerea Ordonanței 13. ”Nu vreau și nu doresc să dezbinăm România”, a declarat premierul. Duminică, Guvernul se va reuni într-o şedinţă de urgenţă pentru abrogarea OUG 13.

”Am ascultat vocea străzii”, a mai afirmat premierul. De asemenea, Grindeanu a declarat că Ministrul Justiției își asumă consecințele retragerii acestei ordonanțe.

Coaliția de guvernare a luat decizia de a retrage OUG de modificare a Codurilor penale, întâlnindu-se înainte de declaratia primului ministru, care a avut loc sambata seara, in jurul orei 20.30.

Măsura vine după ce 5 zile au avut loc proteste ample în întreaga țară pentru retragerea ordonantelor referitoare la amnistie si grațiere. Sambata seara, în fața Guvernului, peste o 150.000 protestează în faţa Guvernului României. Anterior, protestatarii au făcut lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului, după care au ţinut un moment de reculegere în Piaţa Revoluţiei şi au intonat imnul României. Sute de mii de protestatari s-au adunat in toate orasele țării. Manifestanţii cer abrogarea ordonanţei privind modificarea codurilor penale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri