Caută
Close this search box.

Peste 2.500 de migranți au fost recuperați în ultimele zile din Marea Mediterana

 

Circa 1.100 de migranți au fost salvați joi în cursul mai multor operațiuni în Mediterana centrală, ceea ce duce la aproape 2.500 numărul persoanelor recuperate din mijlocul mării în ultimele trei zile, a anunțat garda de coastă italiană, preluată de AFP.

Potrivit unui comunicat al acesteia, cei aproximativ 1.100 de migranți se aflau la bordul a opt bărci pneumatice și al unei mici ambarcațiuni, pentru salvarea lor fiind necesare nouă operațiuni diferite.

La acțiunea de salvare au luat parte mai multe nave ale gărzii de coastă italiene, o unitate britanică și o alta norvegiană, precum și vase comerciale și organizații non-guvernamentale.

La șase ani de la răsturnarea de la putere a lui Muammar Gaddafi, Libia este în continuare scufundată în haos, iar țara a devenit o placă turnantă pentru imigrația ilegală spre Europa. Traficanții de persoane organizează plecări, în general din vestul țării, cu destinația Italia, situată la numai 300 de kilometri.

Italia și Libia au semnat recent un acord care prevede întărirea frontierelor lor, pentru a se ajunge, cu ajutorul Uniunii Europene, la oprirea fluxurilor migratorii dinspre Africa de Nord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri