Caută
Close this search box.

Regizorul Francis Ford Coppola, furnizorul oficial de vinuri la Oscar

 

Francis Ford Coppola, de acum şi furnizor oficial de vinuri la gala şi balul premiilor Oscar, a dezvăluit numele celor două vinuri în ediţie limitată care vor umple paharele celebrităţilor la cea de-a 89-a ceremonie a renumitului eveniment ce va avea loc duminică seară, în Los Angeles, potrivit Gustarte.

Aşadar, ce vor bea starurile? Un Sonoma County roşu din 2013, un amestec de Cabernet Sauvignon, Zinfandel, Merlot şi Petite Sirah, dar şi un Russian River Valley Chardonnay din 2015 vor fi servite în cadrul ceremoniei acordării Oscarurilor, dar şi la petrecerea de după. De asemenea, de la Coppola Director’s Cut, vedetele se vor mai putea delecta cu Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Noir şi un Archimedes din 2013.

Compania lui Coppola va pune pe masă în total 2112 sticle de vin sau 9500 de pahare.

Coppola, de 14 ori nominalizat la Oscaruri şi de şase ori câştigător, spune că a creat aceste vinuri în semn de recunoştinţă faţă de relaţia sa excelentă pe care o are de decenii bune cu Academia americană de Film, relatează gustarte.ro, preluat de Mediafax.

„Am fost printre primele familii din lumea filmului care au intrat în industria vinului. Avem cel mai stabil business. Am înţeles că familia Antinori a declarat că ei fac vin de 500 de ani, dar noi cei din Coppola bem vin de 700 de ani”, a mai spus celebrul regizor.

Pentru cei care nu ştiau, Francis Ford Coppola este şi proprietar de podgorii. Anul acesta a semnat contrat cu Academia de Film şi a devenit astfel furnizor exclusiv de vinuri la galele premiilor Oscar, dar şi la Festivalul de film Sundance, potrivit Hollywood Reporter.

Francis Ford Coppola şi Corey Back au creat serii personalizate de vinuri, dar şi sortimente exclusiviste.

Brand-ul de vin pe care Coppola îl produce va fi furnizat, în regim de exclusivitate, la galele de decernare a Oscarurilor din 2017, 2018 şi 2019, dar şi la petrecerile de după ceremonii.

Francis Ford Coppola Winery se află în Geyserville, California, şi este practic un parc viticol de distracţii, regizorul american spunând că reprezintă „o lume de poveste a vinurilor.”

Francis Ford Coppola, născut pe 7 aprilie 1939, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi regizori şi producători de filme din SUA. Peliculele sale au fost multipremiate, în special seria „Naşul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri