Caută
Close this search box.

”Salavati Copiii”: Părinții care au venit cu copiii la proteste nu au încălcat legea

Organizația ”Salvati Copiii” explică, într-un comunicat de presă cum părinții care și-au scos copiii la proteste nu au făcut nimic ilegal.

Organizaţia explică cum, potrivit articolului 31 din Legea 272/2004, copilul dispune de libertatea de exprimare şi de participare la acţiuni, evenimente publice ori întruniri paşnice, principiu fundamental consacrat şi în Convenţia ONU privind drepturile copilului, iar autorităţile administraţiei publice locale şi alte instituţii publice sau private competente au responsabilitatea legală, prevăzută de acelaşi articol, de a lua măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a acestui drept. Orice limitare a libertăţii de întrunire paşnică a copiilor trebuie prevăzută expres de lege şi nu poate fi rezultatul unor decizii conjucturale ale autorităţilor.

De asemenea, ong-ul susține că este chiar garantată de legislaţia internaţională atâta vreme cât nu prezintă vreun element de abuz, de pericol la adresa siguranţei fizice, sănătăţii ori imaginii publice a copilului.

”Art. 27 (4) din Legea 272/2004 privind promovarea şi protectia drepturilor copilului interzice expunerea copiilor de către părinţi în scopul influenţării deciziilor autorităţilor, fapta fiind sancţionată cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei. Această interdicţie trebuie interpretată restrictiv pornind de la menirea articolului de a asigura respectarea dreptului copilului la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale. Aşadar, sub incidenţa acestei prevederi, vor intra, spre exemplificare, faptele care au ca urmare supunerea copilului la un tratament umilitor, implicarea în acţiuni ilegale ori imorale,expunerea lui la riscuri iminente ori asocierea imaginii sale cu mesaje ori comportamente obscene sau care îndeamnă la comiterea de infracţiuni, discriminare,violenţă şi încălcarea drepturilor altor persoane, ori alte situaţii cu potenţial denigrator la adresa copilului”, precizează comunicatul de presă difuzat de ”Salvati Copiii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri