Prezent zi de zi la mitingurile împotriva Ordonanţelor, Bill (Cornel George Popa) ne-a povestit că prima ieşire în stradă împotriva lui Dragnea a avut loc pe 7 ianuarie, la Universitate, a fost iniţiată de el şi au participat cinci persoane. “Revoluţia noastră a durat 30 de minute, cu banderolă neagră pe braţ”.
2 februarie 2017, Bucureşti, Piaţa Victoriei, miting, vuvuzele, lozinci strigate, copii cu baloane, voievozi pe pancarte, flori, jandarmi, drone, tineri, bătrâni.
Printre ei, Bill. Singuratic, ursuz, scriitorul a spus că ceea ce face Guvernul este o treabă foarte urâtă. După câteva minute se mai înmoaie, îşi aminteşte că are multe neamuri în Occident, prea multe. “Am o mătuşă care nu a ieşit niciodată din Iaşi, dar i-au plecat copiii în Italia şi au chemat-o la ei. S-a dus. Acum stă acolo. Nu ştie cum arată Bucureştiul, sau Constanţa, dar ştie cum arată Italia. Într-o zi, stătea pe o bancă cu plasele pline de cumpărături la picior şi se gândea la ale ei. Un italian, înmuiat de imagine, i-a dat câţiva euro, să nu mai fie aşa necăjită. Până să înţeleagă ea ce se întâmplă, italianul plecase”.
Între timp jandarmii s-au dus, pe rând, să-şi ia căştile. Mulţimea se irită puţin: “Încep iar violenţele?” Undeva, pe Magheru, a luat foc o maşină. Un individ care încerca să agite spiritele în Piaţă este înconjurat imediat de protestatari şi predat jandarmilor.
“Ştii că eu am început aceste mişcări de stradă cu Revoluţia mea personală, de apartament, ca să zicem aşa?”, îşi începe Bill povestea.
Pe 5 ianuarie 2017 scriitorul a făcut un anunţ pe facebook: “N-am stofă de martir, de sfânt ori de revoluţionar. N-am stofă, pur şi simplu, nu ştiu cum se îmbracă aceste haine. Ce ştiu, sigur, e că sunt revoltat. Sunt revoltat, sunt trist şi mă simt jignit. Ce se întâmplă acum în România nu e bine. Nu e bine deloc”. Atunci a lansat chemarea la Revoluţie, în Piaţa Universităţii, pe care a confirmat-o, tot pe facebook, pe 6 ianuarie. În timp ce povesteşte, valuri de oameni se revarsă în Piaţa Victoriei.
„Cine nu sare, nu vrea schimbare!”
“Deci, pe 7 ianuarie, la ora 15,00, la Universitate, a avut loc cea mai mică revoluţie din lume. La ea au participat un numar de cinci persoane, adică eu, plus patru doamne extrem de inimoase şi de revoluţionare, pe un frig crâncen, fără să ne bage nimeni în seamă, a durat cam vreo jumătate de oră, după care am decis, în unanimitate, să continuăm protestul într-un loc mai călduros, aşa că ne-am refugiat într-o cafenea din zonă. Revoluţia noastră a durat 30 de minute, cu banderolă neagră pe braţ”.
Între timp, Bill se uită din ce în ce mai des la telefon. Cu o seară în urmă, când cu bătaia dintre jandarmi şi aşa-zişii “ultraşi” – care nu au fost oamenii galeriilor sportive, au fost altceva -, nu avea semnal. Acum are. “M-am temut că bătaia de ieri i-a speriat pe oameni şi nu vor mai ieşi să protesteze. Mă bucur să văd că m-am înşelat”.
O pereche de vârstnici ţopăie în primele rânduri: „Cine nu sare, nu vrea schimbare!” „Ce vârstă aveţi?” „75 de ani, amândoi – dar să nu ne filmaţi, că suntem din conducerea asociaţiei de proprietari şi ei sunt comunişti, toţi. Dacă ne văd, ne vor face necazuri…”
Frig, frig umed, pătrunzător. Luna este acoperită de un halou de ceaţă. Mulţimea începe să sară din nou. „Jos comunismul! Cine nu sare, nu vrea schimbare!”
