Caută
Close this search box.

Secretarul general ONU spune că islamofobia alimentează terorismul

Antonio Guterres

 

Islamofobia manifestată în anumite părți ale lumii alimentează terorismul, a apreciat duminică secretarul general al ONU, Antonio Guterres, aflat într-o vizită în Arabia Saudită, axată pe conflictele din regiune, relatează AFP.

‘Unul din lucrurile care alimentează terorismul este exprimarea, în anumite părți ale lumii, de sentimente și politici islamofobe’, a declarat Guterres, într-o conferință de presă comună la Riad cu ministrul de externe saudit, Adel al-Jubeir.

‘Acesta este cel mai bun argument pe care îl poate folosi Daesh (acronimul în limba arabă a Statului Islamic—n.r.) pentru propaganda sa’, a subliniat înaltul oficial ONU.

Potrivit presei saudite, Antonio Guterres a discutat la Riad cu regele Salman și cu principalii lideri saudiți despre conflictele din regiune, mai ales din Siria și din Yemen.

Referitor la războiul din Siria, secretarul general al ONU a estimat că nu poate exista ‘luptă eficace împotriva terorismului fără o soluție politică inclusivă pentru poporul sirian’.

O nouă rundă de negocieri, mediată de ONU, cu privire la conflictul din Siria este programată pentru 20 februarie la Geneva.

Antonio Guterres este așteptat luni în Dubai, unde va participa la World Government Summit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri