Caută
Close this search box.

Tăriceanu se pune în beţe cu datornicii în franci elveţieni: „Acum ce să fac eu, să le compensez pierderile?”

Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC) a transmis miercuri o replică la afirmaţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit căruia aceşti clienţi „au jucat pe francul elveţian; acum ce să fac eu, să le compensez pierderile?”.

„A interpreta în mod tendenţios acţiunea consumatorilor de bună-credinţă care s-au împrumutat în franci elveţieni, sub auspiciile impreviziunii, drept o acţiune speculativă (…) dovedeşte încă o dată lipsa de empatie a domnului Tăriceanu cu poporul pe care îl reprezintă, precum şi a unei minime intenţii de a informa corect opinia publică privind contextul creditării în CHF”, se arată în mesaj.

În opinia GCCC, Legea conversiei – respinsă, marţi, ca neconstituţională – „vine să corecteze o serie de probleme. „Vorbim, pe de o parte, de sclavagismul modern, sub forma muncii forţate în folosul băncilor pe o perioadă de 30 de ani, în condiţiile în care persoanele împrumutate în franci elveţieni au ajuns să achite băncilor sume enorme, care în numeroase cazuri depăşesc veniturile familiei, în baza unor clauze abuzive şi a dublării cursului francului elveţian faţă de moneda în care sunt salarizaţi. Iar pe de altă parte, vorbim de evaziunea fiscală pe care o practică băncile abuzive şi care au creditat în franci elvţieni, în condiţiile în care un număr mare de credite în CHF au fost cesionate unor entităţi nebancare din afara României”, explică Grupul.

„Îl invităm să-și reconsidere de urgenţă poziția!”

Totodată, „menţionăm că împrumutaţii în CHF şi-au achitat până la acest moment creditele contractate în perioada 2006- 2008, având în vedere devalorizarea leului în raport cu francul şi ratele evident dublate pe care aceştia le-au achitat. Prin urmare, nimeni nu va trebui, niciodată, să compenseze nicio pierdere, pentru că aceasta nu există”, se arată în mesaj.

Reprezentanţii GCCC mai menţionează că doresc să obţină „doar o echilibrare a obligaţiilor contractuale, pentru că împrumutaţii în franci elveţieni nu doresc ca, după ce au plătit timp de 10 ani rate la bancă, să apeleze la mecanismul Legii dării în plată”.

„Îl invităm pe domnul Tăriceanu să-şi reconsidere de urgenţă poziţia exprimată, aflată în contradicţie flagrantă cu interesul pentru drepturile cetăţenilor şi vădit în favoarea sistemului bancar”, mai arată Grupul Clientilor cu Credite în CHF.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri