România devine un stat al UE, în afara legii, în care acţiunile de combatere a corupţiei sunt utilizate în scop politic, comentează publicaţia The Times

”Mulţimea care tot creşte strigă ”hoţilor, ieşiţi afară” din centrul Bucureştiului a evocat în mod inevitabil amintiri (ale Revoluţiei, not. red.) din 1989 şi ale ultimelor zile ale tirnaului Nicolae Ceauşescu. Nu numai pentru că aceştia (”hoţii”, not.red.) reprezintă persoane de modă veche aflate la putere dar şi pentru că piesa stradală este jucată într-un moment în care conducătorii României par să fi preluat unele dintre tehnicile lor de la temuta Securitate, atotpătrunzătorul serviciu secret”, scrie editorialistul Roger Boyes de la The Times, într-un articol intitulat ”România devine un stat al UE, în afara legii”.”

”Eforturile anti-corupţie sunt utilizate pentru reglarea conturilor politice, iar Marea Britanie nu ar trebui să susţină aşa ceva”, adaugă publicaţia britanică.

”La apogeul său Securitatea a făcut uz de 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de aproximativ 500.000 de persoane. Aceasta asculta telefoane, bătea şi şantaja suspecţi, aresta oameni care discutau glume politice, patrula în secţiile de ginecologie pentru a se asigura că nimeni nu efectua întreruperi de sarcină.”

”Succesorul oficial al Securităţii este SRI-ul, Serviciul Român de Informaţii, care serveşte unui Guvern democratic şi nu este în nici o măsură la fel de cumplit. Acesta găseşte însă dificilă renunţarea la trecut. A construit o mare bază de date, colecţionând informaţii de la mai multe agenţii guvernamentale; scopul său complet fiind delimitat de caracterul ascuns, mecanismul său de control fiind neclar. Accesul SRI-ul în viaţa de zi cu zi a fost consolidat şi intensificat de cooperarea cu puternica agenţie anti-corpţie, DNA. Acestea ascultă împreună telefoane şi efectuează arestări preventive, adică păstrează suspecţi importanţi în detenţie pentru a-i opri pe aceştia să comită pe viitor presupuse ofense similare”, scrie The Times, citat de Mediafax.

FOTO: unimedia.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 6 =