Ca individ, e mare lucru să ai și verticalitate şi prieteni. Nu neapărat în ordinea asta, dar, în general, ne place să credem că verticalitatea atrage după sine o droaie de apropiați. Cine n-ar vrea să fie amicul unui ins cu coloană vertebrală? Totuşi am auzit că şi insectele, deşi nu posedă un asemenea element de rezistență, au prietenii lor. Bunăoară albinele sau furnicile.
Însă cui îi pasă de ce ne place nouă? Nu puţine sunt cazurile când, dimpotrivă, coloana vertebrală îţi provoacă numai necazuri. Fug prietenii de dânsa ca nevertebratul de tămâie.
În zilele noastre, prin stupurile politice, te vezi obligat să faci o alegere fermă: ori vertebra, ori amicul. De cele mai multe ori, renunţi la un oscior, care este o piesă mică, insignifiantă în mecanismul complex al personalităţii, uşor de înlocuit. Adam – de exemplu (habar n-am în ce partid era și ăla) a primit în schimbul unei coaste o femeie. Nu ştiu de ce calitate era coasta, dar pentru femeie garantăm că a fost fidelă ideologiei până la cea dintâi furăciune tentantă.
Puţin mai greu de înlocuit, dar nu imposibil, este coloana vertebrală în întregul ei. Coloana este ea însăşi un mecanism ingenios. Se-ndoaie, se-apleacă, se frânge, se suceşte şi când nu e nimeni prin preajmă ia o poziţie de drepţi de ţi-e mai mare dragul s-o snopeşti. Coloana poate fi eventual înlocuită cu un femur, o tibie, sau un humerus. Ciolan să fie.
Dar de-ajuns despre verticalitate, căci verticalul dă ameţeli. Cât despre prietenie, aş mai avea ceva de spus. Îmi vin în minte vremurile de tristă amintire când eram obligaţi să ne referim la alte popoare cu expresia “poporul frate şi prieten cutare” (ca şi cum fraţii, de obicei, s-ar duşmăni). Obiceiul genera și o serie de frustrări, între care cea mai evidentă era aceea al copilului căruia i se impun prietenii şi fraţii.
În prezent, situaţia s-a reglementat, nu se mai vorbește despre frați, ci numai despre prieteni. Suntem foarte atenți cum evoluează relaţia cu poporul prieten american, poporul prieten german, poporul prieten francez, poporul prieten italian, poporul prieten englez şi vreodată, poate, poporul prieten rus. Câte ceva tot a rămas însă din obiceiul străvechi de-ai considera pe toți rude. Anume, spaima că fraţii mai mari au palma cam grea…
