Caută
Close this search box.

Dragnea nu are de gând să activeze demisia în alb a lui Ponta

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu va activa demisia în alb a lui Victor Ponta, dacă acesta din urmă va decide să o trimită. De asemenea, liderul social-democraților a spus că încearcă să „identifice” motivele supărării lui Victor Ponta și a atras atenția că nu vrea ca fostul premier să primească un tratament identic cu cel primit de Mircea Geoană.

„Pe mine nu m-a deranjat.  Eu am mai spus-o. Orice critică a lui Victor Ponta trebuie studiată cu atenție și nu am zis-o ironic. Dacă își trimite demisia în alb nu o să o activez. Nu concep ca un fost preşedinte al partidului să primească tratament identic cu cel primit de Mircea Geoană. Noi am greșit atunci”, a declarat Dragnea.

Liderul PSD a mai susţinut că a „comunicat” cu Ponta în ultima perioadă şi că s-a şi întâlnit cu el.

„Noi am mai vorbit în ultima perioadă. Am comunicat, ne-am şi întâlnit. Sper să îi treacă supărarea, încerc să înţeleg de ce este supărat. Nu știu, încerc sa aflu”, a afirmat Dragnea.

De asemenea, Liviu Dragnea a mai spus că Ponta „poate lucra în partid şi poate sprijini partidul, cum o facem cu toţii” și a amintit că fostul premier a fost sprijint de PSD pentru a obține anumite funcții.

Fostul prim-ministru Victor Ponta a anunţat, miercuri, la Parlament, că îşi depune demisia în alb din partid, pe care i-o va trimite preşedintelui Liviu Dragnea.

„Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a declarat Victor Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri