Caută
Close this search box.

La Indian Wells, Copil urcă pe tabloul principal, iar Monica o învinge pe Sorana

Pe arena de la Indian Wells, micuța localitate californiană de lângă Riverside, încap cam de două ori și jumătate mai multe persoane decât numără întreaga populație a ”orașului”. Asta spune, nu-i așa, mult despre forța și impactul tenisului, ale sportului profesionist în general, mai ales când este vorba de clasicul WTA, adică Women’s Tennis Association. Ei bine, pe lângă Simona Halep & Comp, am mai adăugat un nume românesc, acela al lui Marius Copil, care a câștigat în calificări în fața americanului Kudla cu 7-6, 6-3, intrând astfel și el pe tabloul principal și fiind foarte aproape de a urca în Top 100 al clasamentului mondial ATP.

Aceasta după ce am asistat la un duel românesc încă din primul tur al tabloului principal, duel în care Monica Niculescu a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Sorana Cârstea, 4-6, 6-3, 6-1, care nu a jucat deloc rău, între noi fie vorba. Ca o simplă curiozitate, doar pentru faptul că a urcat în turul doi, Monica Niculescu și-a asigurat deja peste 22000 USD. Ea se întâlnește acum cu Timea Bacsinszki (Elveția), favorită nr 15 a turneului, pe care a mai învins-o de 4 ori !

Așadar, succes fetelor noastre, dar și … băiatului Copil !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri