Caută
Close this search box.

Un tren a deraiat în apropiere de Baia Mare

Un tren care circula pe relaţia Satu Mare – Baia Mare a deraiat, miercuri dimineaţă, cei 12 călători care se aflau în acesta fiind preluaţi de alte garnituri care îi transportă la destinaţie.

”Este vorba despre trenul regio 4313, care circulă pe relaţia Satu Mare – Baia Mare, care a deraiat de o osie între staţiil Buşag – Baia Mare”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan.

Potrivit sursei citate, în tren se aflau 12 călători care au fost mutaţi în alte garnituri locale, cu care vor ajunge la destinaţie.

Circulaţia feroviară este întreruptă, la ora transmiterii acestei ştiri, pe ruta pe care a deraiat trenul regio, însă călătorii care sunt în garniturile care trec prin zonă sunt preluaţi de alte trenuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri