Caută
Close this search box.

17.000 de ”tunuri cibernetice” îndreptate împotriva României!

Dacă vă merge greu, sau foarte greu, calculatorul, există explicaţii războinice oficiale: România  a fost şi este ţinta unor atacuri cibernetice ieşite din comun. Mai mult, se șteaptă, conform informațiilor existente, atacuri cu un ridicat nivel de complexitate în perioada următoare.

Anul trecut au fost identificate 17.000 de aplicaţii ale domeniilor ”.ro” infectate, adică transformate în adevărate tunuri cibernetice pregătite de atac împotriva României. Nivelul atacurilor a fost cu 58% mai puternic decât în anul 2015.

În termeni simpli, o persoană sau un grup de persoane care practică terorismul cibernetic plantează viruşii, ca în incubatoare, în anumite calculatoare, fără ca proprietarul să ştie. Ţin acolo aceste programe ”otrăvitoare” până la momentul în care se dă atacul asupra anumitor ţinte, cum ar fi instituţii publice, bănci etc. În momentul în care au atacat obiectivul, toate datele serverului ţintă sunt încriptate şi nu mai pot fi folosite decât dacă vrea cel care le-a încriptat, adică teroristul cibernetic – care poate acţiona de la mii de kilometri distanţă fără să îl ştie nimeni.

Rasnsomware i-a speriat pe specialişti

Există şi viruşi fără soluţie. Unul din cei mai periculoşi vectori de atac cibernetic este Rasnsomware, care a produs deja pagube,la nivel interanţional, de 350 de milioane de dolari.

În 2018, ţara noastră ar trebi să aibă un sistem de alertare automată în caz de atac cu viruşi, care va scana toate calculatoarele din România. Acest proiect este o premieră mondială în domeniu.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri