Caută
Close this search box.

Cine sunt cei doi români răniţi în atentatul de la Londra

Doi români au fost răniţi în atentatul de la Londra, soldat cu cinci morţi, între care atacatorul şi un poliţist, şi cel puţin 40 de răniţi.

„Ministerul Afacerilor Externe exprimă profundul regret şi condoleanţe pentru pierderea de vieţi omeneşti în urma atacului care a avut loc miercuri, 22 martie, la Londra. În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe exprimă întreaga solidaritate cu poporul britanic”, potrivit comunicatului MAE.

„În urma demersurilor de urgenţă întreprinse de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii pe lângă autorităţile locale, cu privire la identificarea cetăţeniei victimelor, Ministerul Afacerilor Externe transmite următoarele:

Din cele mai recente informaţii obţinute de la autorităţile locale, au fost identificate două persoane de cetăţenie română care au fost rănite. Acestea au fost transportate la spitalele din zonă în vederea acordării asistenţei medicale”, precizează MAE.

Potrivit ambasadorului român la Londra, Dan Mihalache, citat de Mediafax, este vorba de un cuplu de tineri turişti care se aflau pe podul Westminster, când atacatorul a intrat cu maşina în mulţime.

Femeia, care se află în stare critică, a fost practic aruncată de pe pod în Tamisa. Tânărul are o fractură la picior. Ce doi urmau să sărbătorească ziua de naştere a unuia dintre ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri