Caută
Close this search box.

Donald Trump ar putea muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim

 

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, analizează la modul cel mai serios posibilitatea mutării ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, a declarat vicepreşedintele Mike Pence, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

„După mai multe decenii în care doar s-a vorbit despre asta, preşedintele Statelor Unite ia în considerare în mod serios să mute ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim”, a declarat Pence într-un discurs susţinut în faţa grupului de lobby pro-Israel AIPAC.

În timpul cursei pentru Casa Albă, echipa de campanie a lui Donald Trump a vorbit de mai multe ori despre planurile de mutare la Ierusalim a ambasadei americane, însă după învestire, această discuţie a fost lăsată în plan secund.

Perspectiva mutării ambasadei la Ierusalim a fost criticată dur atât de Autoritatea Palestiniană, cât şi de comunitatea internaţională.

În luna ianuarie, miniştrii de Externe ai statelor UE au stabilit că susţin soluţia coexistenţei a doua state, israelian şi palestinian, astfel că se opun mutării sediului ambasadei americane.

Mutarea ambasadei americane în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, în pofida obiecţiilor Autorităţii Palestiniene, care vrea ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului stat palestinian, ar putea conduce la o nouă intensificare a conflictului între israelieni şi palestinieni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri