Traficul pe DN 1, în localitatea prahoveană Bărcăneşti, se desfăşoară cu dificultate din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un microbuz de persoane şi un autotren.
În urma impactului 2 persoane au murit şi 8 au fost rănite. La faţa locului sunt prezente mai multe echipaje ale SMURD, ambulanţe, descarcerare şi poliţie.
De asemenea , elicopterul SMURD a preluat două dintre victime pentru a fi transportate la Bucureşti. Reprezentanţii SMURD au declarat că nu a fost activat ” planul roşu ” de intervenţie. Traficul rutier este restricţionat.