Caută
Close this search box.

Actriţa Florina Cercel, martor în dosarul Mineriadei

Actriţa Florina Cercel a ajuns, joi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) unde a fost citată de procurorii militari în calitate de martor în dosarul Mineriadei.

După audieri, Florina Cercel a spus că a fost chemată să dea declaraţii referitoare la fostul său coleg, Ovidiu Iuliu Moldovan, care ar fi fost bătut în perioada manifestaţiilor.

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, dar şi fostul premier Petre Roman, precum şi Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu şi alte persoane au fost inculpate în dosarul Mineriadei din 1990, au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 23 decembrie, de la acea dată fiind chemaţi toţi cei care sunt vizaţi de anchetă pentru a fi înştiinţaţi.

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri