Caută
Close this search box.

Antrenorul de handbal acuzat că a violat şapte minore, pedeapsă redusă de la 30 la 19 ani de închisoare

Antrenorul

Ion Țibru, antrenorul de handbal acuzat că a violat șapte fete minore pe care le pregătea la un club sportiv din București, a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel București, la 19 ani de închisoare.

CAB a admis apelul declarat de Ion Țibru și a scăzut pedeapsa aplicată acestuia de la 30 de ani de închisoare, cât primise la Judecătoria Sectorului 4 în iunie 2016, la 19 ani de închisoare, după ce magistrații au schimbat încadrarea de la viol la act sexual cu un minor.

Instanța a mai dispus interzicerea exercitării unor drepturi pe o durată de 5 ani: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a fi tutore sau curator, de a ocupa funcția de antrenor și profesia de profesor, precum și de a comunica cu victimele.

Judecătorii au majorat cuantumul despăgubirilor pe care Ion Țibru trebuie să le plătească către patru părți civile, acestea ridicându-se la 42.000 euro și 59.000 lei. Instanța a înlăturat dispoziția de obligare a Ministerului Tineretului și Sportului de plată în solidar a despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare.

Magistrații au instituit sechestru asigurător pe bunurile antrenorului și ale părților responsabile civilmente Federația Română de Handbal, Asociația Municipală de Handbal București și Asociația Club Sportiv București 2010, pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei, până la concurența sumei totale de 58.000 euro și 76.100 lei, potrivit Agerpres.

Ion Țibru a fost trimis în judecată în octombrie 2015, pentru săvârșirea a 27 de infracțiuni de viol și trei infracțiuni de corupere sexuală a minorilor, față de șapte fete, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani.

Potrivit procurorilor de la Parchetul Capitalei, Ion Țibru, în prezent în vârstă de 67 de ani, în calitate de antrenor al unei echipe de handbal feminin pe care acesta a organizat-o, începând cu anul 2010, în cadrul unui club sportiv din municipiul București, a dobândit, de-a lungul timpului, autoritate și influență asupra mai multor componente ale echipei, minore cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani (persoane vulnerabile atât prin prisma vârstei, cât și prin prisma situațiilor personale și familiale).

În acest context, în perioada iulie 2013 – iunie 2015, profitând de împrejurările create în cadrul cantonamentelor pe care acesta le-a organizat la Costinești (iulie 2013 și iulie 2014) și Predeal (decembrie 2014) sau invitând fetele la locuința sa din București, sub diverse pretexte (în special, acela de a merge împreună la diverse școli pentru a împărți pliante pentru promovarea echipei de handbal), prin constrângere (de cele mai multe ori morală, dar și fizică), Ion Țibru a întreținut raporturi sexuale cu minorele.

O parte dintre aceste agresiuni au fost comise asupra unor minore în prezența altora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri