Așa cum toți cei care cunosc cât de cât sportul se așteptau, atletismul românesc s-a prăbușit spectaculos la Campionatele Europene de sală de la celebra Kombank Arena din capitala Serbiei, Belgrad.

După ce tot la Belgrad, cu puțin timp în urmă, am obținut abia locul 8 la Balcaniada de atletism, pe care altădată o dominam fără probleme, iată că am trăit și acest moment halucinant al unei participări românești cu 14 sportivi, din care doar unul (!) a ajuns în finală, în proba de 3000 de metri, acolo unde sunt admiși cei mai mulți atleți, 12 în loc de 8 ca în celelalte finale. Se cuvine să îi menționăm și numele finalistei noastre, Ancuța Bobocel, chiar dacă până și ea a ”obținut” o contraperformanță jenantă, locul 11 din cele 12 concurente, la distanță neverosimil de mare (10 secunde) de britanica Laura Muir, care a cucerit medalia de aur cu un nou record continental indoor ! Al doilea rezultat ca ”valoare” a venit din partea sprinterului Petre Nicolae Rezmiveș, care s-a calificat în semifinalele probei de 60 de metri. Și … cam atât. Toți ceilalți sportivi români au concurat o singură dată, adică în calificările pe care, desigur, nu le-au putut depăși. Prin comparație, la ediția anterioară, găzduită de Praga în 2015, am obținut totuși două medalii de bronz – un rezultat, oricum, cu mult sub prestigiul României – prin Marian Oprea la triplusalt și Florentina Marincu la săritura în lungime.

Așadar, tristă dar inevitabilă concluzie, între 3 și 5 martie a fost de departe cel mai slab rezultat din istoria acestei competiții pentru atletismul românesc, care a adunat la Europenele de sală, de la prima ediție din 1966, nu mai puțin de 92 de medalii, între care 23 de aur, 34 de argint și 35 de bronz. Nume de rezonanță mondială au adus medaliile de aur, între care, doar câteva exemple ilustre, Iolanda Balaș Soter (în 1966, la săritura în înâlțime), Viorica Viscopoleanu (1970, la săritura în lungime), Carol Corbu (în 1973, la triplusalt), Ileana Silai (în 1978, la 1500 de metri), Doina Melinte (în 1982, la 800 de metri), Fița Lovin (în 1984, la 1500 de metri), Paula Ivan și Galina Astafei (în 1989, la 1500 de metri și, respectiv, săritura în înălțime), Gabriela Szabo și Monica Iagăr (în 1998, la 3000 de metri și, respectiv, înălțime) și ultima, Elena Iagăr (în 2005, la 1500 de metri).

Au mai fost ediții la care nu am obținut medalii, ca de pildă în 2005 sau 2013, dar atunci românii s-au calificat în numeroase finale, nu doar într-una, și aceea cu rezultat dezastruos, ca la ediția de tristă amintire din arena belgrădeană. Sigur, ”tristă amintire” e o sintagmă blândă, pentru că de ani buni atletismul românesc se prăbușește văzând cu ochii, minat de lipsa acută a infrastructurii și a banilor, de neglijența crasă a guvernanților dar și a mediului privat, precum și de izolarea unor mari valori și manageri ca Iolanda Balaș Soter ori Nicolae Mărășescu, totul culminând cu aprige lupte interne pentru putere, despre care vom scrie în curând și mai pe larg.

48 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 2 =