Caută
Close this search box.

Campionat Internaţional de polo pe bicicletă „bikepolo”, la Salonul Bicicletei din Bucureşti

 

Cine nu a aflat încă ce înseamnă Bike Polo ar fi bine să treacă în acest weekend pe la Romexpo, acolo unde are loc Salonul Bicicletei.

În faţa pavilionul central Romexpo s-a amenajat terenul pentru cei mai curajoşi biciclişti, care au bucuria să joace polo pe bicicletă. Aici va avea loc în aceste zile Campionatul Internaţional Bike Polo, a doua ediţie, la care participă echipe din Polonia, Turcia, Irlanda, Germania, Finlanda şi ţara gazdă, România. Vor intra în competiţie 14 echipe a câte trei membri.

Distracţia pe terenul de Bike Polo începe vineri, de la ora 10.00, cu acomodarea jucătorilor şi demonstraţii pentru public. Sâmbătă începe campionatul, iar duminică vor juca echipele finaliste şi va avea loc ceremonia de premiere.

Camionatul Internaţional este sprijinit, pe lângă organizatorii Salonului Bicicletei, de Shoteria, Aqua Carpatica, Turific, Asphalt Freaks, Pista ba, Şnur, Calif, Kyklos, lavitaevelo.ro, Pegas şi Perro del Malet.

Ce este cu acest Salon al Bicicletei

După mai multe amânări se deschide cea de-a treia ediţie a Salonului Bicicletei 2017, care va avea loc în acest weekend, 1-2 aprilie, la Romexpo. Pasionații de ciclism sunt invitaţi să testeze cele mai noi modele

Pasionații de ciclism nu trebuie să rateze expoziția națională Salonul Bicicletei 2017, care le este dedicată. Amatorii sunt aşteptaţi să respire şi ei microbul acestei pasiuni care odată ce te contaminează nu mai scapi de ea o viaţă!

La Romexpo va fi locul de întâlnire al marilor producători naționali, dar și al importatorilor și magazinelor de profil din România, iar vizitatorii vor putea testa, în premieră noile modele de biciclete, cele dotate cu ultimele tehnologii sau cele mai excentrice din expoziție.

Pe langă biciclete, accesorii și componente aceștia vor mai putea găsi triciclete, patine, hoverboard-uri, carturi, stridere sau modele electrice.

Expozanții vor avea la dispoziție un spațiu indoor de 10.000 mp, în pavilioanele C1, C2, C3, dar  și 5.000 mp de spațiu outdoor cu biciclete, accesorii și componente.

Ce oferă Salonul Bicicletei 2017 din acest an?! Activități precum Campionatul Internaţional de Bike Polo, Zona de teste, Kids Area, Marathon Cycling, Concursuri și tombole, Plimbări și parade, Bike trial, Rampe BMX şi Zonă biciclete vintage.

Târgul are un program zilnic de la ora 10.00 la 18.00, şi biletul de intrare este 20 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri