La fel ca multe orașe vechi din Europa, Bucureștiul este incărcat de legende, unele foarte vechi care datează de sute de ani, altele mai recente, adevărate mituri urbane. Centrul istoric pare să fie zona care ascunde cele mai multe mistere.

Cu siguranță mulți dintre voi ați auzit vorbindu-se despre “tunelurile secrete” de sub Centrul Vechi al Bucureștiului. Se spune că acestea existau încă din timpul domnitorilor fanarioți care se plimbau prin ele cu trăsura, așadar acestea ar fi mult mai vechi, poate chiar din vremea dacilor.

Și cum o legendă nu poate exista fără un sâmbure de adevăr, se spune că amplasarea acestor tuneluri este în realitate alta, după cum a explicat arhitectul Camil Roguski pentru ProTv:

“Un tunel care a fost menționat și pe care l-am și vizitat a fost cel care legă curtea Mănăstirii Cotroceni și ieșea din București cam prin dreptul Gării Filaret. Intrarea este chiar in zidul Palatului Cotroceni. (…) Acest tunel avea cam 4 metri și ceva lărgime și cam 3 metri jumătate inălțime. A fost făcut ca să meargă două căruțe în două sensuri. Pe parcurs, când au început sa se sape, s-a dat de foarte multe secțiuni. Cu timpul, s-au mai prăbușit din ele. Se spune că într-o secțiune se făcuse o mare cramă, Crama de la Răzoare. Când s-au făcut săpături pentru Casa Poporului, am mai dat de o bucată din acest tunel. Nu este un tunel continuu, este întrerupt. A fost făcut într-o perioadă de cel puțin 100 de ani și se pare că a început cam în vremea lui Tudor Vladimirescu.”

Pe Strada Franceză, tot în Centrul Vechi, se conturează o poveste tulburătoare. Dacă nu vă temeți de fantome, puteți să-i verificați singuri adevărul, trecând noaptea pe lângă clădirea unui fost orfelinat de pe această stradă, situat la numerele 13-14. Orfelinatul era condus de Stavrache Hagi-Orman. S-ar putea să auziți plânsete și voci stinse de copii, care vă cer apă. Nu trebuie să vă surprindă. Se spune că Stavrache era un om sadic, care se bucura de suferința orfanilor de aici, pe care îi ținea insetați și flămânzi, în timp ce el se delecta cu mâncăruri alese. Potrivit legendei, peste 200 de copii abandonați de părinti ar fi murit aici, in chinuri, iar spiritele lor au rămas captive între aceste ziduri.

Și frumoasa Casă Vernescu de pe Calea Victoriei are o poveste tristă care îți dă fiori. Trei jucători care (…) continuarea articolului pe TopArhitecti.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here