Caută
Close this search box.

Combatanții FARC, din Columbia, au început să-și predea armele

 

Combatanții Forțelor Armate Revoluționare din Columbia (FARC), principala gherilă din această țară, au început miercuri să-și predea armele, etapă esențială înainte de reîntoarcerea la viața civilă, în cadrul acordului de pace ce pune capăt celui mai vechi conflict din America Latină, relatează AFP.

„Astăzi, este o zi istorică pentru pace: cei din FARC spun #Adioarmelor, pentru a înlocui violența cu reconcilierea. #Paceaînaintează”, a scris pe Twitter președintele columbian, Juan Manuel Santos, recent recompensat cu premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale de pacificare a țării.

Liderul suprem al FARC, Rodrigo Londońo, alias ‘Timochenko’, a salutat de asemenea pe Twitter această etapă ca fiind „condiția necesară pentru a se ajunge la pace”, asigurând că gherila participă la acest proces „cu entuziasm”.

Acordul de pace, semnat pe 24 noiembrie după patru ani de negocieri, prevede că luptătorii gherilei vor depune progresiv armele într-un interval de 180 de zile începând cu 1 decembrie, o operațiune supravegheată de Națiunile Unite.

Ei vor trebui deci să termine dezarmarea „pe 29 mai”, a indicat ONU, într-un comunicat.

Miercuri, ei ar fi urmat să predea 30% din arsenalul lor, conform calendarului stabilit în acordul de pace, dar procesul este întârziat din cauza problemelor logistice pentru a-i aduna pe membrii FARC, ceea ce nu schimbă termenul-limită.

Gherila și ONU vor coopera pentru a fixa o nouă dată de predare a armamentului la nivelul de 30%, iar mai apoi de depunere progresivă a restului armelor.

Ultimii dintre cei aproape 6.900 de luptători ai FARC, gherilă apărută în 1964 pe fondul unei revolte a agricultorilor, s-au alăturat camarazilor lor la 18 februarie (în loc de sfârșitul lui decembrie, cum era prevăzut) în 26 de zone din țară, unde se vor pregăti pentru a reveni la viața civilă.

Columbia dorește să pună capăt unui conflict armat care durează din anii 1960 și a implicat circa 30 de gherile, paramilitari de extremă dreapta și forțe de ordine, făcând cel puțin 260.000 de morți, peste 60.000 de dispăruți și 6,9 milioane de persoane deplasate.

Guvernul de la Bogota a lansat în februarie negocieri de pace cu ultima rebeliune activă pe teritoriul țării, Armata de Eliberare Națională (ELN, inspirată de revoluția cubaneză), un proces amenințat, totuși, de recente atentate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri