O legendă dragă sufletului românesc povesteşte un episod important din lupta anticorupţie desfăşurată pe meleagurile noastre în Evul Mediu. Pe vremea temutului Ţepeş, un boiernaş (echivalent, să zicem, al unui mic întreprinzător din zilele noastre) a abandonat punga cu galbeni în mijlocul drumului şi fix după un an s-a întors s-o recupereze neatinsă. Ce pungă ar mai putea fi lăsată în zilele noastre, nesupravegheată timp de două minute, în mijlocul unui drum, pe DN1 de pildă? Nici măcar punguţa cu doi bani.
Dar se cuvine să observăm o nuanţă. Omul ajuns într-o poziție care-i permite să ia de la altul, sau de la toți, e tot mai ferm convins că, de fapt, nu fură. Omul care ia consideră că a desoperit o oportunitate, că ”găseşte”. Și încă mai sunt lucruri ”de găsit” în România. Totul e să le găseşti nesupravegheate.
Nimeni nu mai trăieşte în România de azi cu spaima că omul acela, prin exerciţiul găsitului, ar putea deveni într-o bună zi un mare infractor. Nimeni nu mai crede că găinăriile de început sunt pepinierele din care ar putea răsări mai târziu (prin muncă asiduă și o atentă îndrumare a mentorilor) marii corupţi.
Și, ce-i drept, pare tot mai dificil să ajungi un mare corupt. fiindcă e tot mai greu să… găseşti combinate, rafinării, păduri, ori mai ştiu eu ce, încă negăsite de alții.
Corupţia, spun oamenii legii, este un fenomen greu de stârpit, deoarece are rădăcini adânci. Cât de adânci? Noi privim cu nostalgie spre vremurile lui Ţepeş. Ţepeş însuşi, exasperat la un moment dat de creşterea acestei corupții, o fi privit spre Gelu, Glad şi Menumorut. Nu îndrăznesc să merg cu gândul mai departe.
Ba chiar ar fi mai bine, pentru liniștea țării și a noastră, ca popor, nemaivorbind de imagine, să transferăm originile fenomenului, de pildă, în Australia. Acolo, acum sute de mii de ani, un aborigen a găsit în mijlocul drumului o pungă. Şi-a luat-o cu cangur cu tot…
