“Avea sa fie sarbatoare/Ori slujba de inmormantare”, se intreba, intr-o carte scrisa de nevoie tot mai hulitul poet Tudor Arghezi. Iar poporul mai zice si-asa: “Hai cu nunta la pomana”. Sarbatorim sau nu prea, anul acesta, prima suta de ani de viata ai statului roman modern? Adica, dincolo de toate ”felurimile” (ar zice Caragiale) stanjenitoare, neplacute, dureroase sau chiar tragice, ne simtim oare in stare sa traim sincer aceasta clipa astrala a istoriei romanesti? Ori trecem peste momentul istoric unic, din neputinta de a ne ridica la inaltimea cuvenita? Avem, de buna seama, o Lege o Centenarului, un Departament Centenar (in guvern), vom ridica probabil si un monument cum nu s-a mai vazut in Piata Alba Iulia, al Centenarului. Si?
La asemenea intrebari, cam nepotrivite poate la un moment jubiliar, m-a dus florilegiul de studii, eseuri, documente etc. reunite in cea mai recenta editie a Buletinului Bibliotecii Romane din Freiburg, serie editoriala muncita practic de unul singur, de la un capat la altul, cu abnegatie, tenacitate, eruditie si pasiune de directorul Bibliotecii, dr. Mihai Neagu Basarab.
Puritatea si sinceritatea simtirii nationale o dau, dupa cum o marturisesc si aceste pagini, gesturile mai putin pompoase de inchinare in fata grandiosului, dar si tot mai atacatului eveniment de acum o suta de ani. Peste granitele de azi, romanii statorniciti dintr-o pricina sau alta prin strainatati, isi reamintesc, de la departare, parca mai chibzuit si mai intelepteste istoria.
Buletinul sterge colbul de pe marturii de mult uitate ale unor contemporani, protagonisti sau martori ai Marelui Razboi si Marii Uniri. Cunoscutul – in epoca – ziarist Arhibald scria despre acea Romanie mandra care cu o mana de curcani a scuturat jugul turcesc, dar a devenit apoi “tara de samsari, de paraziti si de iloti”. Si dr. Mihai Neagu gloseaza: “Ne vine sa intelegem ca, pe masura ce in Romania exista conditii mai bune de propasire, tara merge tot mai rau, incapand pe mana dusmanilor asociati cu inconstienti iresponsabili. Ceea ce se-ntampla azi, s-a mai intamplat, nu la nevoie, ci la exces de fericire.Noi nu suntem un neam constant valoros in istorie si nu purtem face la destinderea postcomunista, datorita gunoaielor politice care au iesit la suprafata din tenebrele bolsevismului”.
De-a dreptul incredibile, prin clarviziunea lor, sunt previziunile facute in vara lui 1914, in pragul razboiului de tot mai putin cunoscutul om politic Take Ionescu: “Vom vedea multe tronuri prabusindu-se; vom vedea nascand atotputernicia Americii; vom vedea preponderenta rasei anglo-saxone, vom vedea omenirea facand un mare pas spre stanga, spre socialismul revolutionar. (…) Vom vedea multe lucruri mari. Dar zguduirea generala va fi asa de formidabila ca o saracie groaznica va stapani omenirea foarte multi ani. Dintr-o criza vom intra intr-alta. Si tine bine minte: generatia mea – si a ta – va vedea Romania Mare, dar nu va mai vedea zile bune!”
In plin avant eroic si chiar dupa intregire, previziunile sumbre avertizau mereu. “Daca Ferdinand si Bratianu mai traiau, nu ar fi existat 1938 si Romania ar fi fost si azi Romania”, scria poetul – si el atat de nestiut azi – Horia Stamatu, in 1986. Si tot el, in acelasi an: “Din 1918, de la pacea de-atunci, pana la pacea de la Ialta-Teheran-Potsdam, romanii au fost singuri cu toata presiunea lumii albe, concentrata pe spinarea lor. Nu vezi cum stau lucrurile? In tara cea mai mesianic democratica, USA, Camera Reprezentantilor si Senatul, alese de intreaga natiunne, au o majoritate covarsitoare ce s-a manifestat prin vot contra clauzei de natiune favorizata pentru RSR”. Acelasi dezamagit Horia Stamatu avea sa imbratiseze insa total afirmatia lui Mircea Vulcanescu, luptator in razboiul din 1916-198, care a spus ca Intregirea a fost “culmea istoriei romanesti”.
Nedreptatitul acum, dar inaltatorul, pentru totdeauna, an 1918 este doar o secventa, e drept, cea mai importanta, din volumul IV (XXV) al Buletinului Bibilotecii Romane din Freiburg, alcatuit in intregimea lui de peste 600 de pagini (“cu litera mica”, altfel vreo mie de pagini) de scriitorul si carturarul dr. Mihai Neagu Basarab, care merge discret dar spornic pe urmele inaintasilor ce au descoperit istoria risipita sau ascunsa a romanilor, de la cronicari la fratii Hurmzaki si pasoptisti, dar si pana la cei ce au fost si inca mai sunt si mai aproape de zilele noastre.
Si totusi, de ce aceasta silenzio stampa pe anul de culme al istoriei romanilor?
