Diamantul care luminează. Profesorul chirurg Felix Voino-Iaseneţki, devenit Sfântul Luca

La 27 aprilie s-au împlinit 140 de ani de la naşterea celebrului chirurg, Felix Voino-Iaseneţki, valoros om de ştiinţă, mare inovator în lumea medicală, devenit Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului, martir, cunoscut în lumea duhovnicească drept Sfântul Luca.

Considerăm că el trebuie să fie însă şi mai bine cunoscut, pentru ca şi alte suflete să beneficieze de ajutorul său care tămăduieşte atât trupul, dar şi sufletul. Aşa încât prezentăm o mică parte din datele despre viaţa şi descoperirile sale.

S-a născut în anul 1877, la 27 aprilie, în oraşelul Kerci din Crimeea, în familia familia farmacistului Felix Voino-Iaseneţki, fiind al patrulea din cei cinci copii.

Avea un mare talent artistic, precum şi dorinţa de a şi-l cultiva, însă asupra acestuia a predominat dorinţa sa de a-i ajuta pe săracii din jur, aşa că s-a înscris la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903. După primele studii de artă, el s-a întrebat, ce fac eu aici cu viaţa mea, fac ce îmi place şi oamenii suferă în jurul meu?

După absolvirea facultaţii, care a coincis cu un război ruso-japonez, a ajuns medic la un spital de recuperare a răniţilor din oraşul Cita, Siberia Orientală. Toată viaţa sa a consultat şi operat fără să primească un ban, mai mult el era cel care ajuta pe pacienţii săraci.

Începe o lungă luptă cu greutăţile din jur. Începe să studieze foarte serios problematica anesteziei locale. Se căsătoreşte şi se nasc patru copii ai săi. Soţia a murit de tânără şi a avut grijă singur de copii.

În 1915 a apărut cartea „Anestezia regională”, cu ilustraţii ale autorului, care a fost şi baza a tezei de doctorat

Se apropie de biserica din Taşkent, vorbeşte foarte clar în diferite grupuri, iar Episcopul Inochentie i-a propus sa devina preot, ceea ce s-a petrecut în luna februarie 1921.

De atunci, părintele Valentin a început să meargă la spital şi chiar la operaţii în reverendă, cu crucea de preot, aşezând în sala de operaţii o icoana a Maicii Domnului, în faţa căreia se ruga, înainte de orice intervenţie chirurgicală.

Făcând ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, Valentin a răspuns degrabă solicitării de a intra în viaţa bisericească fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Apoi, fiindcă în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului şi a intrat în monahism (a luat numele Luca, după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea şi de tămăduitor al trupurilor şi sufletelor), fiind hirotonit episcop.

În 10 iunie 1923 este arestat de noua putere din Rusia. Episcopul Luca a fost condamnat la exil în Siberia pentru doi ani. Drumul spre exil a fost groaznic, dar în tot acest timp sfântul doctor a făcut mai multe operaţii bolnavilor pe care i-a întâlnit în cale. După ce a refuzat sa renunţe la practica binecuvântării înainte de operaţie, a fost trimis în exil în ţinuturile cele mai nordice. În 1926 a fost eliberat şi s-a întors la Taşkent. În anul următor a fost numit Episcop de Râlsk-Kursk, iar apoi a solicitat pensionarea. În 1930 este din nou arestat. Ca răspuns, Sfântul Luca a început greva foamei. A fost condamnat din nou la exil pentru trei ani în regiunea Arhanghelsk. În 1934 i-a fost publicata cartea „Chirurgia afecţiunilor purulente”, de referinţă pentru toţi medicii din Rusia, el a primit  mai târziu pentru această carte Premiul Stalin.

Atunci când au început iar încercările politice din 1937, Sfântul Luca a fost din nou arestat şi torturat. Pleacă pentru a treia oară în exil, în regiunea Krasnoiarsk din Siberia. În timpul războiului reia activitatea chirurgicala şi pe cea de ierarh, predicând.

După război a primit mai multe distincţii de stat şi bisericeşti, cea mai mare fiind Premiul Stalin pentru elaborarea noilor metode chirurgicale.

În 1946 a fost transferat în Crimeea şi numit Arhiepiscop de Simferopol, unde lupta împotriva obiceiurilor rele ale clerului local.

Orbeşte şi continuă să ofere consutaţii gratuite, făcând multe tămăduiri. A murit la 11 iunie 1961, mormântul sau devenind foarte curând loc de pelerinaj şi de vindecare. A fost canonizat în Biserica din Ucraina în anul 1995.

Pentru cei care l-au cunoscut direct sau prin numeroasele cărţi ce circulă acum, din ce în ce mai mult, în lumea întreagă pe vrednicul de pomenire Sfântul Luca, recunosc acum că el este un diamant care luminează puternic, oferind încredere, speranţă şi putere.

O parte din moaştele sale se găsesc la Paraclisul Institutului Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon” din Bucureşti.