Condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, Elena Udrea spune că este nevinovată și că nu există probe împotriva sa, în afara declarațiilor denunțătorilor. „Din acest moment, pentru mine, bătălia este pe viață și pe moarte”, spune fostul ministru al Transporturilor.

„Având în vedere cum a pornit acest dosar – cu cele 6 cereri de arestare, de reținere, tot războiul meu cu sistemul, cu Kovesi, cu Coldea, cu cei care fac parte din sistem, am luat în calcul și varianta în care soluția va fi de condamnare. Chiar dacă, așa cum am spus de fiecare dată, și așa cum au arătat doi ani de judecată în acest dosar, nu există nimic, nicio probă, în afară de declarațiile denunțătorilor la adresa mea”, a declarat Elena Udrea pentru TVR.

Elena Udrea a precizat că nu există probe împotriva sa privind luarea de mită și abuzul în serviciu.

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului este acuzat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Este prima sentință în acest dosar și nu este definitivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane euro despăgubiri în dosarul „Gala Bute”.

În același dosar, Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a fost condamnat la 1 an și șase luni de închisoare, cu suspendare.

Ana Maria Topoliceanu, fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții (CNI), a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Tudor Breazu, om de afaceri, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

Dragoș Botoroagă, administrator de firmă, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.

Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare.

Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.

Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 8 =