Caută
Close this search box.

Folosirea telefonului în timpul șofatului poate duce la suspendarea permisului

 

Unde se va întâmpla asta? În Marea Britanie unde autoritățilr au aprobat o lege care sancționează aspru folosirea telefonului mobil în timpul condusului. O astfel de abatere poate duce la revocarea dreptului de a conduce, dacă se întâmplă în primii ani de la obținerea permisului, scrie Automarket.ro.

Dacă până acum șoferii care erau prinși vorbind la telefon primeau trei puncte de penalizare, de azi penalizarea s-a dublat. Astfel, cu șase puncte primite în primii doi ani de la obținerea permisului de conducere, britanicii se vor trezi în situația în care le va fi revocat dreptul de a conduce. În plus, șoferii nu vor mai putea susține un curs de reabilitare pentru a scăpa de aceste puncte, așa cum se întâmpla înainte.

În cazul șoferilor cu vechime mai mare, permisul poate fi reținut dacă acumulează 12 puncte într-o perioadă de trei ani. Amenzile pentru folosirea telefonului mobil cresc și ele de la 100 de lire la 200 de lire, echivalentul a aproape 1.000 de lei.

Spiritul civic poate fi de ajutor, întrucât poliția a pus la dispoziție un număr de telefon prin care pot fi raportate abaterile celorlalți participanți la trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri