Caută
Close this search box.

Graţierea… mai la vară

 

Senatorii jurişti au amânat, marţi, la cererea ministrului Justiţiei, dezbaterea proiectului de lege privind graţierea unor pedepse, Tudorel Toader precizând că Executivul pregăteşte unele măsuri complementare graţierii pentru rezolvarea problemelor din penitenciare. Amânarea a fost fixată pentru 11 aprilie

”Din moment ce eu, în faţa comisiei, am cerut termenul de trei săptămâni, e limpede că am avut în vedere posibilitatea încadrării în termen. (…) Despre retragerea sau nu a acestui proiect de lege trebuie discutat în Guvern. O opinie o am, dar o exprim în Guvern”, a spus ministrul Tudorel Toader după şedinţa Comisiei juridice.

Minitrul Justiţiei nu a dat mai multe amănunte despre măsurile complementare graţierii unor pedepse, precizând doar că este vorba patru astfel de măsuri.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, forul decizional fiind Camera Deputaţilor. Guvernul a iniţiat acest proiect de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate în timp ce ministrul Justiţiei era Florin Iordache.

Termenul de adoptare tacită în Senat este 25 aprilie.

Toader a mai spus că ar fi ”mai utilă şi mai necesară amânarea” dezbaterilor.

”În forma iniţailă, avizată de guvern, sigur că ne menţinem punctul de vedere, observaţiile, dar considerăm mai utilă şi mai necesară amânarea pentru a găsi soluţia fondului problemei”, a mai spus ministrul Justiţiei.

El a precizat că miercuri se va deplasa la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu oficiali europeni inclusiv pe acest subiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri