Două căsuţe de agrement din Ştrandul Neptun din Arad, cel mai mare ştrand din România, au fost incendiate intenţionat. Nimeni nu a fost rănit, însă căsuţele au ars în întregime, iar Poliţia a început o anchetă.

Incendiul a izbucnit duminică dimineaţa, iar pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au intervenit cu două autospeciale de stingere.

Flăcările au mistuit două căsuţe de agrement din lemn şi a existat pericolul extinderii acestora asupra celorlalte căsuţe.

Pompierii au intervenit circa 30 de minute pentru localizarea incendiului şi apoi două ore pentru lichidarea acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca, a declarat că după stingerea incendiului pompierii au stabilit că focul fusese pus intenţionat, relatează Mediafax.

În cele două căsuţe de agrement nu se alfa nimeni, astfel că nu au fost persoane rănite.

Poliţia Arad a deschis o anchetă.

Ştrandul Neptun din Arad este situat în spaţiul încadrat de bucla Mureşului, pe o suprafaţă de peste 20 de hectare de verdeaţă. Este cel mai mare ştrand din România şi al doilea ştrand ca mărime din Europa situat lângă o apă curgătoare.

242 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here