Caută
Close this search box.

Inspectoratul de Poliţie din Cluj a primit drapelul cu noua stemă a României

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a primit, vineri, în cadrul unei ceremonii organizate cu ocazia Zilei Poliţiei, drapelul cu noua stemă a României, care include acvila de aur încoronată, fiind primul din ţară căruia i s-a înmânat drapelul cu însemnul de stat adoptat anul trecut.

Şeful IPJ Cluj, Ciprian Miron, a declarat, la Cluj-Napoca, la ceremonia organizată pentru marcarea Zilei Poliţiei Române că, pentru instituţia pe care o conduce, evenimentul este printre cele mai importante de la înfiinţarea sa, informează Mediafax.

”Ziua în care ţi se înmânează drapelul unităţii este cea mai importantă pentru istoria unei unităţi militare sau civile, drapelul fiind cel mai important însemn. Îl vom păstra în siguranţă, va avea un loc special în cadrul unităţii. Se spune, de altfel, că dacă ţi se fură drapelul, unitatea se desfiinţează, iar din acest considerent îl vom păstra şi îl păzim aşa cum se cuvine. Este primul drapel al unui inspectorat de poliţie din ţară care are inclusă noua stemă a României cu acvila de aur încoronată, aprobată anul trecut”, a spus Miron.

Drapelul a fost înmânat şefului IPJ Cluj de către reprezentantul IGPR Antonio Iacob Ciobanu, în urma unui ordin al Ministrului de Interne, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Parcul Mare din Cluj-Napoca.

La finalul ceremoniei, la care au participat oficialităţi locale şi judeţene, a avut loc o defilare a poliţiştilor clujeni.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri