“Oricât de mic, Statul român e puternic, fiindcă de dânsul depinde starea de lucruri stabilită prin munca veacurilor în Europa” si pentru că “ întrânsul se întâlnesc interesele marilor popoare de la apus” – afirma cu o patrunzatoare judecata Mihai Eminescu tocmai in momentele cand Romania isi obtinea, prin lupta, independenta la putina vreme dupa ce se crease ca stat unitar. Chiar si numai printr-o asemenea previziune, Eminescu merita a fi inseriat in galeria marilor geopoliticieni romani (si a precursorilor lor), iar aceasta suita ilustra de inaintasi este evocata intr-o sectiune a cartii prof. Vasile Simileanu “Romania in ochiul uraganului”. Cronicarul ne vedea “in calea tuturor rautatilor”, geopoliticianul, dupa cateva secole, intr-o parte de lume nu mai putin amenintata de provocari si riscuri.
Geopolitica ofera poate, teoretic, sansa de a scrie la zi despre cum arata lumea fara a te trezi a doua zi intr-o altfel de lume. Dar sansa stabilitatii si previzibilitatii scade dramatic in lumea noastra, care este ”informatizata excesiv, informationala si polarizata”, iar in plus marcata de “o noua ideologizare si ierarhizare ca efect al procesului de globalizare”, ce comporta si “o noua constructie mondiala economica”. Schita sintetica, dintre ghilimele, a lumii de azi este extrasa din cartea prof. Vasile Simileanu, care a avut imprudenta (nesabuinta?) de a-si asuma alcatuirea unei prezentari ample si sistemice a starii geopolitice a Romaniei, parte, si ea, intr-o lume aflata intr-un proces global de mare ruptura, destabilizare, reasezare si reformatare. Autorul cartii recunoaste de altfel ca in cei zece ani cat a lucrat la carte, a trebuit sa revina mereu asupra celor deja scrise, iar cititorul poate constata ca de la aparitia cartii multe s-au mai intamplat si se intampla mereu.
Si totusi, aceasta aparitie editoriala ambitioasa, care isi propune sa se tina deoparte si de politicianismul clipei, si de zarva mistificatoare si manipulatorie din diverse interese ce ascund sau deformeaza adevarul, implineste un tur de orizont cuprinzator si complex asupra peisajului mondial in care Romania va trebui sa-si gaseasca si sa-si ocupe si sa-si justifice adevaratul loc (intrucat de peste 25 de ani, desi tara ar fi trebuit sa-si aiba in lume pozitia ce i s-ar cuveni, Bucurestiul oficial i-a ratat parca sistematic oportunitatile – idee ce nu apare explicit formulata in carte, dar pe care cine o citeste bine intentionat, o va desprinde). Un exemplu, dintre mai multe aflate in carte, este aceasta enumerare a atuurilor geoplitice ale Romaniei in Europa: poarta comerciala si energetica la Marea Neagra, in relatie cu spatiul asiatic; furnizor de securitate in zona Marii Negre si a Europei de Est; membru al Parteneriatului Estic; partener economic de impact al Turciei; potential generatoare de strategii economice pe axa dunareana.
Cartea este inzestrata masiv cu sugestii de analize politico-diplomatice aprofundate, dar mai ales indica piste exploratorii si propune proiecte pentru politica romaneasca sau Romania si aliante/aliati ai ei. Bunaoara, Romania in jocul mereu pe muchie de cutit intre Germania si Rusia. Sau fata de triumviratul Franta-Germania-Rusia. Sau intr-o Uniune Europeana transformata intr-o Uniune Mediteraneana (in varianta franco-germana) sau Uniune Eurasiatica (in varianta germano-rusa). Sau initiativele de investitii private ale Chinei in statele din Europa Centrala si de Sud-Est, care contracareaza strategia rusa de a opri expansiunea euroatlantica.
Romania, remarca autorul cartii, este parte a catorva sisteme geopolitice regionale. Pe langa cel al bazinului Marii Negre, mult vanturat de zeci de ani dar steril in rezultate (pentru Romania, in orice caz) cel carpatic, pe care-l instrumenteaza insa cu ceva folos imagologic Ungaria si cel dunarean, cel mai vechi, remarca autorul, dar la fel de sarac in rezultate concerte. Cat de inactiva sau inabila (in zona pontica, de exemplu) s-a aratat a fi, dupa 1989, Romania in aceste trei sisteme geopolitice (daca or mai fi fiind ele sisteme), e usor de vazut. Largind orizontul introspectiei, nici faimoasa urare din 2004, de sub curcubeu, a unui presedinte american , ca “Romania ar trebui sa fie o punte intre NATO si Rusia” nu pare sa abia sorti de implinire apropiata, caci relatiile Washington-Moscova penduleaza inca intre tensionare si incertitudine. Iar pe ”puntea” mult visata deocamdata tropaie alternativ ori simultan si unii si altii. Pana una-alta, constata autorul cartii, si Romania, si regiunea in care se afla, simt tot mai puternic “descarcarile conflictelor” din vecinatatea mai mult sau mai putin apropiata in csare sunt implicate, intr-un fel sau altul, si NATO, si UE, si Rusia.
Rusia, prevede autorul cartii, “va fi incisiva in relatiile cu Romania, pentru a se impune prin strategii ostile spatiului euroatlantic”. Afirmatie ce necesita, mai nou un “mic” corectiv, daramator ca posibile implicatii. Relatiile Moscovei cu principalii protagonisti occidentali (incepand cu America lui Trump) au sanse de imbunatatire mult mai mari decat relatiile Rusiei cu NATO sau UE. Iar o noua mare invoiala (grand bargain) americano-rusa, despre care se vorbeste tot mai insistent, ar putea pune Romania (si nu numai) intr-o situatie cu totul… noua, sa-i zicem.
Cartea prof. Vasile Simileanu merge, de la un capat al la altul, pe un teren incert, cu zone minate sau interzise ori cu capcane. Sunt inerente, de aceea, si sustineri uneori hazardate sau patimas exprimate (intr-un text geopolitic sunt cam improprii semnele de exclamare si epitetele, chiar si in prefata). Dar cartea este atat de generoasa in idei lansate si perspective deschise, incat cele 3000 de pagini ale sale nu lasa loc aprofundarii lor. Ar fi nevoie de un institut national de politologie. Pe cand?
