Manualele de istorie din perioada comunistă erau bombardate cu informaţii false. Practic, în perioada comunistă s-a trecut masiv la falsificarea istoriei, din antichitate şi până în zilele noastre, totul fiind remodelat pentru a fi utilizat în scop propagandistic.
Regimul monarhic era discreditat iar Partidul Comunist Român era proslăvit. Deşi inclusiv în 1945, această formaţiune politică era un partid insignifiant, cu mai puţin de 1.000 de membri în toată ţara, în manualele de istorie era prezentat ca o formaţiune politică dominantă care a luptat contra “burghezo-moşierimii”. Totodată momentul 23 august 1944 este descris nu ca o “lovitură de palat” ci ca pe “o insurecţie armată comandată de Partidul Comunist Român”.
Extrase dintr-un manual de clasa a X-a
„Crearea, în anul 1921, a Partidului Comunist Român, a ridicat pe o treaptă superioară lupta de eliberare socială şi naţională în ţara noastră, comuniştii situându-se în fruntea forţelor progresiste ale societăţii, în marile bătălii de clasă desfăşurate în perioada dintre cele două războaie mondiale şi în lupta împotriva fascismului. Această puternică confruntare cu reacţiunea şi cu fascismul a culminat cu revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă, începută prin insurecţia din august 1944, care a doborât dictatura militaro-fascistă şi a deschis poporului român drumul unor adânci prefaceri revoluţionare în toate domeniile de activitate, al eliberării României de sub dominaţia Germaniei hitleriste, creând condiţiile înfăptuirii nezuinţei sacre a poporului nostru de a fi liber şi stăpân pe bogăţiile ţării şi pe roadele muncii sale, de a-şi făuri propriul său destin. În răstimpul care s-a scurs de la Eliberare, în ţara noastră s-au produs schimbări fundamentale în economie, în structura societăţii, în organizarea sa politică şi în cultură.
Astfel a fost înfăptuită reforma agrară democratică, în cursul căreia moşierimea, forţa cea mai reacţionară a societăţii noastre, a fost desfiinţată ca şi clasă, puterea politică în stat a fost cucerită de către clasa muncitoare în alinaţă cu ţărănimea şi cu celelalte categorii de oameni ai muncii, fiind proclamată Republica, la 30 decembrie 1947. În această luptă pentru pământ şi pentru cucerirea puterii din mâinile reacţiunii s-a făurit alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea, temelia de granit a regimului democrat popular. S-a trecut apoi la înfăptuirea revoluţiei socialiste, în cadrul căreaia a fost lichidată proprietatea capitalistă asupra mijloacelor de producţie, burghezia a fost desfiinţată ca şi clasă şi s-au pus bazele procesului de industrializare socialistă a ţării. În acelaşi timp, Partidul Comunist Român şi statul nostru democrat popular au organizat pe baze noi, socialiste, agricultura, ceea ce a dus la schimbări profunde în condiţiile de traiu ale ţărănimii – eliberată de exploatare – în întreaga viaţă a satului. Socialismul a triumfat pe deplin şi definitiv atât la oraşe cât şi la sate. Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, din 1965, a deschis o perioadă nouă, cea mai fertilă în dezvoltarea socialistă a ţării şi în activitatea partidului. Pe baza succeselor obţinute în economie şi în viaţa social-politică a fost proclamată Republica Socialistă România. Promovând neabătut procesul de industrializare socialistă a ţării şi dezvoltarea agriculturii cooperatiste, Partidul Comunist Român şi statul nostru socialist s-au preocupat îndeaproape de participarea tot mai largă şi mai directă a oamenilor muncii la opera de conducere a societăţii, ceea ce exprimă dezvoltarea democraţiei socialiste. În acelaşi timp s-a acordat atenţie înfloririi vieţii noastre culturale, aşezării pe baze noi, legate de nevoile economiei şi ale vieţii sociale, a învăţământului şi ştiinţei. Pe temeiul rezultatelor obţinute de poporul nostru pe calea socialismului, după congresul al X-lea al PCR, 1969, s-a trecut la o nouă etapă în dezvoltarea ţării, etapa făuririi societăţii socialiste multilateral dezvolate şi înnaintării României spre comunism. În organizarea şi mobilizarea eforturilor poporului nostru, un rol important l-a avut Congresul al XI-lea al PCR (1974) şi istoricul Congres al XII-lea al Partidului Comunist Român (noiembrie 1979) care s-a înscris ca un moment decisiv în dezvoltarea socialistă a României şi înaintarea ei spre comunism. Punând în centrul activităţii sale problemele făuririi noii orânduiri socialiste, grija pentru ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al poporului, Partidul Comunist Român şi statul nostru socialist au desfăşurat şi desfăşoară totodată o bogată activitate pe plan internaţional, urmărind realizarea unui climat de colaborare şi încredere între popoare, de respectare a independenţei şi suveranităţii fiecărei ţări, pentru triumful păcii în lume. În întreaga operă de construcţie socialistă, ca şi în problemele relaţiilor noastre externe, Partidul Comunist Român şi-a afirmat cu putere rolul său de forţă conducătoare a întregii societăţi, rol recunoscut de întregul nostru popor. Acest rol a crescut îndeosebi de când în fruntea partidului şi a statului nostru se află tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care prin energia sa clocotitoare, prin spiritul său clarvăzător şi îndrăzneţ, prin activitatea sa neobosită a imprimat un ritm nou transformărilor revoluţionare din societatea românească, aducându-şi totodată o contribuţie de prim ordin la soluţionarea problemelor complexe care confruntă lumea contemporană. Studierea istoriei contemporane a patriei are o deosebită importanţă în educarea socialistă a maselor, îndeosebi a tineretului. În adevăr, bogăţia evenimentelor petrecute în această epocă oferă largi posibilităţi de înţelegere a transformărilor ce au loc sub ochii noştri şi chiar a direcţiilor de dezvoltare a societăţii în viitor. Pe baza unei astfel de cunoaşteri şi a învăţămintelor care se desprind din experienţa trecutului, putem să acţionăm în aşa fel încât să dirijăm evoluţia societăţii în direcţia dorită, pe linia cerinţelor progresului“.
