Angajații Muzeului de Istorie din Sighișoara au reușit să elucideze misterul dispariției Breslei Aurarilor, cea mai bogată și mai puternică dintre cele 19 bresle ale Sighișoarei până în secolul al XVII-lea.
Pe lângă factorul uman, care a dictat necruțătoarea sentință ce a dus la dispariția breslei, și natura și-a adus o contribuție însemnată la începutul anilor 1800, prin ștergerea de pe fața pământului a celui mai falnic turn care a existat vreodată în Cetatea Sighișoarei.
„Aurarii au fost una dintre cele mai importante și bogate bresle din Sighișoara. În matricolele Universității din Viena găsim în secolele XIV-XV studenți sighișoreni, proveniți din familii de aurari din Sighișoara, iar asta dovedea că aveau putere financiară. Au dat și primari, dar ulterior se va dovedi că se vor ocupa de lucruri mai puțin ortodoxe, ceea ce a dus la dispariția lor.
Aveau comenzi pentru a face diferite lucruri, în special potire, și pentru acestea cereau comanditarului o anumită cantitate de aur sau argint. După ce realizau lucrarea, minus pierderile în timpul procesului de prelucrare a obiectului sau bijuteriei, s-a dovedit că obiectele nu mai aveau aceeași concentrație de aur sau argint. S-a dovedit, astfel, că meșteșugarii le substituiau cu alamă și cu alte metale.
Oamenii consideră că Breasla Aurarilor a fost pedepsită și de natură pentru fărădelegile sale
A fost un proces de lungă durată și, în cele din urmă, s-a ajuns ca ei să nu mai aibă dreptul de a practica meseria și să dispară. În secolul al XVII-lea, aurarii din Sighișoara au pierdut dreptul de practică, erau 5-6 aurari, la care se adăugau și ceasornicarii.
Turnul Aurarilor, care era cel mai impunător, aflat pe Dealul Cetății, la începutul secolului al XIX a fost lovit de fulger și nimeni nu l-a mai reparat — breasla nu mai exista, apoi a fost demolat”, a declarat, pentru Agerpres, Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara.
Oamenii au considerat că Breasla Aurarilor a fost pedepsită și de natură pentru fărădelegile sale, întrucât Turnul Giuvaergiilor sau Aurarilor a fost incendiat de un trăsnet în 1809 și a fost dărâmat în totalitate 1863.
Turnul Aurarilor a fost construit între secolele XIII și XIV și, împreună cu Bastionul Castaldo, proteja colțul de Sud-Vest al cetății, considerat unul dintre punctele cele mai sensibile ale Cetății Sighișoarei. Ca o ironie a sorții, și bastionul a avut un destin asemănător cu cel al Turnului Aurarilor, fiind transformat în grădină botanică școlară, apoi în teren de sport.
Directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara mai menționează că breslele erau foarte bine organizate, cu reguli foarte stricte și clare și că, pe lângă ajutorul economic, care consta inclusiv în asigurarea pieței de desfacere a produselor, prevedeau și măsuri punitive pentru cei care dădeau marfă de proastă calitate.
„Sighișoara era recunoscută pentru acel măgar de lemn care exista în Cetate. Acel obiect denumit „măgar” îndeplinea rolul de pedeapsă în urma controlului calității. Semăna cu o capră de tăiat lemne, iar cel care era dovedit că a vândut marfă de proastă calitate era urcat pe acel măgar și supus oprobiului public. În cazuri mai ușoare, breasla primea amenzi, iar cel pedepsit era exclus din breaslă. Cel pedepsit încăleca măgarul de lemn atâta timp cât dicta judecătorul”, a spus Nicolae Teșculă.
FOTO: Agerpres
