Caută
Close this search box.

Peste 700 de arestări la manifestația anticorupție de la Moscova. SUA vede un afront adus democrației

 

Poliția rusă a arestat duminică, la Moscova, peste 700 de persoane în timpul unei demonstrații anticorupție ce a reunit mii de persoane, la apelul opozantului Alexei Navalnâi, a anunțat organizația OVD-Info, specializată în monitorizarea manifestațiilor, transmite AFP.

”Cel puțin 700 de persoane au fost arestate”, a scris ONG-ul pe contul său de Twitter.

Poliția moscovită a evocat ‘circa 500’ de arestări în timpul acestui marș neautorizat. Însuși Alexei Navalnâi a fost plasat în detenție, urmând să compară luni în fața unui judecător.

Potrivit organizației OVD-Info, specializată în monitorizarea manifestațiilor, afirmă că ar fi vorba de „cel puțin 933 de persoane” în capitală și alte zeci în provincie. La Sankt Petersburg, unde s-au adunat duminică aproximativ 4000 de protestatari, au avut loc peste 130 de arestări, relatează agenția Interfax.

Navalnâi a lansat un apel la organizarea acestor proteste după ce la jumătatea lunii martie a publicat un raport în care îl acuza pe premierul rus Dmitri Medvedev că deține controlul asupra unui imperiu imobiliar, prin intermediul unui ONG.

Înregistrarea video publicată de opozantul rus pe YouTube, în care descrie tacticile la care ar fi recurs premierul rus, a fost vizionată de peste 11 milioane de ori, dar Medvedev nu a reacționat până în prezent.

De formație jurist, Alexei Navalnâi denunță de câțiva ani, pe blogul său, corupția la nivel înalt din Rusia și și-a anunțat deja intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2018 din Rusia.

Statele Unite consideră arestarea a sute de persoane la manifestațiile împotriva corupției din Rusia un afront adus democrației, a afirmat duminică purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, într-un comunicat citat de AFP.

„Statele Unite condamnă cu fermitate reținerea a sute de manifestanți pașnici în întreaga Rusie. Reținerea manifestanților pașnici, a observatorilor drepturilor omului și a ziariștilor este un afront la adresa valorilor democratice fundamentale”, a arătat Toner într-o declarație de presă. „Statele Unite vor urmări situația și facem apel la guvernul rus să elibereze imediat manifestanții pașnici”, a adăugat el. „Rușii, ca și oamenii de pretutindeni, merită un guvern care sprijină schimbul liber de idei, o guvernare transparentă și responsabilă, un tratament egal în fața legii și posibilitatea de exercitare a drepturilor fără teama de represalii”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri