Caută
Close this search box.

Poliţiştii vor ieşi în stradă, chiar de ziua lor, pentru a-şi cere drepturile

 

Două zile de pichetări la Ministerul Afacerilor Interne și un miting de amploare vor avea loc la finalul acestei săptămâni. Pe 23 și 24 martie, polițiștii vor sta câte patru ore în fața ministerului (între orele 10.00 și 14.00), urmând ca pe data de 25 martie, chiar de Ziua Poliției Române, să aibă loc unul dintre cele mai mari mitinguri ale oamenilor legii, se arată într-un comunicat comun  trimis de sindicatele SNPPC şi Pro Lex.

Mai mulți membri ai celor două sindicate, atât din țară, cât și din București,  dar și polițiști neafiliați ori afiliați altor sindicate, au început deja să-și anunțe prezența pentru sâmbătă, 25 martie. Mitingul se va desfășura între orele 10.00 și 12.00 în fața M.A.I. și va continua cu un marș până în Piața Victoriei, unde protestatarii vor rămâne până la ora 16.00.

Poliţiştii fac presiuni pentru a li se respecta drepturile.

“Oamenii legii sunt extrem de supărați și spun că au ajuns la capătul răbdării. Deși în bilanțuri rezultatele lor sunt din ce în ce mai bune, iar aprecierea pentru ei reiese constant din comunicate ori din discursuri pe la tribune politice, guvernații nu-i iau în calcul atunci când vine vorba despre bani”, se arată în comunicatul remis redacţiei MagnaNews.ro.

“Salariile de bază/indemnizaţiile şi sporurile acordate personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale au fost majorate cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017, iar salariile şi sporurile personalul din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte, au fost majorate cu 50%.  De majorări substanţiale au beneficiat şi angajaţii din familiile ocupaţionale „Învăţământ” şi „Sănătate”.

De aceea, polițiștii, prin vocea liderilor sindicali Dumitru Coarnă (SNPPC) și Vasile Lincu (PRO LEX), cer:

Emiterea unei ordonanţe de urgenţă a guvernului care să prevadă majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20%, calcularea sporurilor pe bază de pontaj (pentru munca de noapte, pentru condiții grele, pentru sâmbete, duminici și sărbători legale lucrate, pentru judiciariști) la salariul funcției de bază de la 01 aprilie 2017”, se mai arată în documentul citat.

În cadrul aceleiași ordonanțe, liderii de sindicat consideră că trebuie să se regăsească și plata asigurării serviciului de intervenţie prin chemări de la domiciliu, cu 40% din salariul de funcţie, la fel ca în cazul medicilor.

“O altă revendicare privește eliminarea plafonului de 30% din salariul funcţiei de bază pentru sporuri, compensaţii, prime şi indemnizaţii individuale, dar și acordarea unei majorări de 100% (față de 75% cât este acum) pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”, mai spun sindicaliştii.

De asemenea, Pro Lex și SNPPC își exprimă ferm poziția vizavi de o eventuală modificare a Legii pensiilor militare, vehiculată în ultimele zile la Ministerul Afacerilor Interne și la Ministerul Muncii. Mesajul sindicatelor pentru guvernanți rămâne clar: „Nu vă atingeți de pensiile polițiștilor!”

Revendicările au fost aduse la cunoştinţa Ministerului Afacerilor Interne.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri