Contestat pentru prima dată în ultimii ani în stradă duminica trecută, președintele rus Vladimir Putin a justificat, joi, arestarea sutelor de manifestanți și l-a criticat pe liderul opoziției Aleksei Navalnîi, a relatat Le Figaro.
În opinia sa, corupția este o problemă prea serioasă pentru a fi utilizată în scopuri politice; Occidentul nu ar trebui să se amestece în operațiunile ruse de menținere a ordinii, iar soarta cetățenilor care au participat la acele demonstrații neautorizate ar trebui să fie stabilită „în conformitate cu legislația rusă”.
La patru zile după mitingurile de duminică, când zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva corupției, Vladimir Putin a reacționat, deloc surprinzător, joi, cu o fermitate extremă față de provocarea politică lansată de către oponenții săi și, în primul rând, de Aleksei Navalnîi, organizatorul acestor evenimente.
„Nu este corect ca orice forțe politice să poată utiliza acest instrument (demonstrațiile) nu pentru a îmbunătăți situația din țară, ci pentru a satisface interesele lor egoiste și de autopublicitate, mai ales în perspectiva campaniilor electorale în interiorul țării”, a denunțat liderul rus în cadrul unui forum economic organizat la Arhanghelsk. El a constatat, în treacăt, că problema corupției a devenit mai puțin acută.
În 2016, potrivit unui clasament Transparency International, Rusia s-a situat pe locul 119 în clasamentul mondial al percepției corupției (din 176 de țări), față de 131 în 2015 (din 168 de țări).
Premierul Dmitri Medvedev este acuzat că ar ascunde un patrimoniu uriaș. Alegerile prezidențiale, la care Aleksei Navalnîi intenționează să concureze în ciuda condamnărilor sale judiciare, iar Vladimir Putin ar urma să candideze pentru un al patrulea mandat, sunt planificate în primăvara anului 2018.
„Orice persoană care depășește cadrul legii în procesul politic trebuie să fie pedepsită în conformitate cu legea’, a adăugat președintele rus, în timp ce mai mult de o mie de manifestanți — inclusiv minori — au fost arestați. Cei mai mulți riscă o amendă între 20.000 și 40.000 de ruble ( 330 și respectiv 660 de euro). La rândul sau, Aleksei Navalnîi a fost condamnat la cincisprezece zile de arest.
Autoritățile ruse au refuzat organizatorilor să manifesteze în centrul Moscovei, propunând ca acțiunea de protest să aibă loc la periferie, variantă respinsă de aceștia.
Apelurile Occidentului în favoarea eliberării opozanților au pur și simplu scopul „de a exercita presiuni politice asupra vieții politice interne a țării noastre’, a criticat Vladimir Putin.
„Știm foarte bine” la ceea ce conduc manifestațiile, a conchis liderul de la Kremlin, menționând în acest sens „primăvara arabă” și „lovituri de stat’, precum cea din Ucraina.