Caută
Close this search box.

Stat Islamic amenință Iranul

Ali Khamenei

Gruparea Stat Islamic (SI) a amenințat Iranul și pe ghidul său suprem, Ali Khamenei (foto), pentru rolul său în conflictele regionale actuale, potrivit unei rare înregistrări video în limba farsi, publicată luni, scrie AFP.

În această înregistrare cu durata de 36 de minute, publicată pe rețelele sociale de aripa media a SI în „provincia Diyala” din Irak, un individ mascat i se adresează ayatollahului Khamenei.

„Tu, persoana blestemată care ții sub control așa-zisul regim islamic iranian, să fii sigur că în curând îți vom distruge casa în acest fel”, a afirmat el, arătând niște ruine în spatele său.

Mai mulți soldați prizonieri sunt decapitați în înregistrarea video. Unul dintre ei poartă o insignă spre gloria imamului Hussein, indicând că este șiit.

Iranul, țară cu o largă majoritate șiită, este un important aliat militar și financiar al regimului sirian în conflictul care îl opune din 2011 opozanților armați și jihadiștilor, printre care SI.

Pe de altă parte, Republica Islamică se află din 2014 alături de guvernul irakian în lupta acestuia împotriva SI.

Gruparea Stat Islamic, care îi consideră pe șiiți ca eretici, a acuzat Iranul în materialul video că îi persecută de secole pe sunniți.

„Vom cuceri Iranul și vom restaura națiunea sunnită așa cum era înainte”, a afirmat un alt bărbat în înregistrarea video.

Islamizat cu începere din secolul al VII-lea, Iranul a devenit șiit sub dinastia safevidă, în secolul al XVI-lea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri