O reţea complexă de 17 pârtii, toate dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale şi nocturnă, o pârtie sintetică pentru schiat pe timp de vară, două telegondole şi şapte telescaune care să poarte turiştii din Petroşani până-n vârf de munte. Acesta era, pe scurt, proiectul turistic pentru revitalizarea Văii Jiului, inima mineritului românesc şi arhaica Ţară a Momârlanilor. Rezultatul este expus în raportul Comisiei de Control a Primului-Ministru: s-au tocat 10 milioane de euro fără a se atinge obiectivul.

Înainte de a fi exploatare minieră, zona Văii Jiului a fost ţinutul unei populaţii care se consideră urmaşa directă a dacilor: momârlanii.

Începând cu a doua parte a secolului XIX, revoluţia industrială a născut setea de combustibil, iar austriecii, care au adus mineritul în zonă, au construit coloniile multietnice din jurul exploatărilor. În acest context, momârlanii s-au retras în vârful munţilor din împrejurimi, iar în Vale au apărut oraşele.

Lucruile nu s-au schimbat prea mult nici în timpul socialismului dar, după 1990, o dată cu închiderea treptată a minelor, momârlanii au început să revină în centrul atenţiei locale, cel puţin din punct de vedere cultural, lucru care pare să ducă la renaşterea Ţării Momârlanilor. Tradiţiile lor arhaice ar fi trebuit să se împletească în mod natural cu ceea ce se voia a fi „Mica Austrie” din Parâng, viitorul turistic al Văii Jiului. Iar turismul trebuia să absoarbă forţa de muncă disponibilizată din mine, adică, mai pe româneşte, să transforme minerii în ospătari…

Studiul de fezabilitate prevea mai mulţi schiori în Valea Jiului decât turişti pe Litoral

În acest context, autorităţile au demarat în anul 2006 un proiect de realizare a unui uriaş complex turistic pentru sporturi de iarnă. Valea Jiului trebuia să fie cea mai modernă stațiune de iarnă din Europa de Est.

Pentru Parâng, cheltuielile erau estimate la 75 de milioane de lei, în 2006, pentru ca în 2010 ele să fie reestimate la 72.484.000 de euro!

Concomitent, au fost demarat proiectul „Reabilitarea schiatului în România” pentru localităţile Petroşani, Lupeni şi Vulcan. Actuala pârtie Straja este dovada acelui proiect.

În fine, autorităţile preconizau că la terminarea lucrărilor vor putea atrage în Valaea Jiului 300.000 de schiori pe săptămână în sezonul de iarnă. Adică mai mult decât atrage Litoralul în sezonul de vară.

Între timp, autorităţile au început să se certe între ele pe bani, iar lucrările din Parâng au fost sistate în 2013.

În 2024 nu vor mai exista mine în Valea Jiului, iar ”Mica Austrie” încă nu e gata

În 2014, Corpul de control al primului-ministru, sosit în zonă pentru a vedea de ce a amorţit lucrarea, concluziona că proiectul Mica Austrie a înghiţit 46.653.402,34 lei (aproxiamtiv 10 milioane de euro) şi s-arealizat 11% din lucrările progrmate. Aici ceva nu este în regulă…

Dacă sută la sută din lucrări costau 72.484.000 de euro, atunci, prin regula de trei simplă rezultă că 11% din lucrări ar fi trebuit să coste 7.973.240 de euro, nu 10.000.000 euro. În fine, datele raportului au fost trimise organelor de urmărire penală, în anul 2014.

De atunci, până acum, Mica Austrie a rămas aşa, microscopică, adică realizată în proproţie de 11%, iar minerii… nu s-au recalificat în ospătărie.

Menţionăm că în Valea Jiului s-au închis, din 1990 încoace, trei mine, din şapte, în viitorul apropiat urmează să se mai închidă două, iar până în 2024, adică peste 7 ani, se vor închide toate minele. Din ce vor trăi minerii, nu se ştie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 5 =