Caută
Close this search box.

Tranzacţia anului: Peugeot-Citroen cumpără Opel

 

​PSA Peugeot-Citroen şi divizia Opel a General Motors anunţă luni că au ajuns la o înţelegere, iar grupul francez va cumpăra marca germană faimoasă pentru modele precum Astra, Corsa şi Insignia. Se formează un nou grup cu producţie de 4,3 milioane vehicule/an şi vânzări de peste 70 miliarde euro, un grup care va fi al doilea ca mărime pe piaţa auto europeană. Au existat multe obstacole în calea tranzacţiei, unele legate de disponibilizări şi de pensii, iar altele de tehnologii şi de pieţele în care cele două grupuri nu pot concur, informează Hotnews.ro

Discuţiile au început în toamna anului trecut şi cotidianul francez Les Echos scrie ca PSA Peugeot-Citroen va plăti între 1,6 şi 1,8 miliarde euro. PSA vinde 3,1 milioane vehicule/an, iar Opel 1,2 milioane, astfel că se va forma un grup capabil sa vândă 4,3 milioane/an. Carlos Tavares, şeful PSA care a redresat grupul francez, vrea ca vânzările să ajungă la 5 milioane/an în 2020 şi a promis că Opel va rămâne o marcă germană.

Cele doua grupuri au împreună 19 uzine în Europa, iar şefii PSA au oferit garanţii autorităţilor din Franţa şi Marea Britanie că nu vor închide uzine, acesta fiind unul dintre punctele cele mai dificile în negocieri. Opel nu a mai obţinut profit în ultimii 16 ani, interval în care a avut pierderi cumulate de 15 miliarde dolari, fiind produăatorul de volum cu cel mai mare grad de neutilizare a uzinelor europene.

Le Monde scrie că negocierile au fost grav încetinite de câteva lucruri extrem de complicate: preţul final, perimetrul activităţilor preluate de PSA, brevetele Opel şi pensiile muncitorilor Opel, discuţiile continuând între avocaţi chiar şi vineri seara.

O problemă spinoasă era cea legată de fondul de pensii pentru angajaţii Opel (peste 9 miliarde euro). Acest capitol a împiedicat acum opt ani vînzarea Opel către compania canadiană Magna, însă acum General Motors s-a angajat, conform Reuters, să injecteze sume importante de bani în fondul de pensii.

Opel a avut în ultimul timp o relaţie tensionată cu General Motors. Dacă în anii 70′ marca era percepută ca fiind aproape în zona premium, din 1995 ea se află în declin şi a ajuns să aibă în cei mai slabi ani doar 6% din piaţa auto germană. Au existat şi probleme de calitate, iar managerii General Motors din SUA au fost extrem de inconstanţi şi au ameninţat cu concedieri masive când a venit criza, spre iritarea guvernelor europene. Opel a închis in 2014 uzina de la Bochum, prima uzină auto mare care se închidea după câteva zeci de ani în Germania.

Acum, compania are 38.000 de angajaţi în Europa, din care jumătate în Germania şi teama este că vor fi făcute concedieri semnificative.

Opel a suferit şi fiindcă a fost printre puţinele mărci de volum care nu au putut profita de uriaşa piaţă chineză. Marca vindea cam 4-5.000 de maşini/an acolo şi a fost retrasă din piaţă în 2014, GM concentrându-se pe marcile Buick şi Chevrolet în China.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri