Caută
Close this search box.

Un nou caz scandalos: 70 de românce din Italia, rămase fără bani şi documente

ITALY FEMALE PRISON IN THE AIR TIMEPHOTO BY © LUCA PASQUALINI/AG.SINTESI

Circa 70 de românce care lucrează la o fermă agricolă în localitatea Lagosanto, în provincia italiană Ferrara, au rămas fără documente, bani şi bijuterii, din cauza hoţilor, iar angajatorul ar refuza să le sprijine, transmiţându-le că furtul ar fi fost comis tot de români.

Gazeta Românească din Italia, citată de Mediafax, a prezentat cazul unei românce care se află într-o astfel de situaţie.

”Nu ştiu cui să mă mai adresez şi ce să fac. Aveam 2.000 de euro şi nişte bijuterii de aur. Totul mi-au furat, nu am rămas cu nimic. Am vrut să merg direct la carabinieri şi să fac denunţ, dar patronul mi-a spus iniţial că merge el să vorbească. Bineînţeles că nu a făcut nimic. Am tot insistat eu şi, când i-am spus şefei noastre, tot româncă, că merg singură, abia atunci s-a deplasat şi a vorbit despre furturi. Carabinierii au înregistrat denunţul şi apoi nu s-a mai întâmplat nimic”, a declarat pentru Gazeta Românească, sub protecţia anonimatului, una dintre femei.

Femeia a mai spus că auzise că au mai fost furturi şi a încercat, prin diverse metode, să se ferească de hoţi. Metodele alese au eşuat.

”Ştiind ce li s-a întâmplat lor, lăsam aproape zilnic radioul deschis în cameră, în ideea că, dacă mai vin hoţii în clădire, să creadă că în camera mea e cineva şi nu intră. Nu a funcţionat tehnica, au intrat peste tot. Asta mă duce cu gândul la faptul că hoţii mereu au avut informaţii din interiorul grupului nostru. Cineva îi informa unde stăm, ce avem, când suntem la muncă şi aşa mai departe. Altfel cum să ştie cineva străin despre o clădire izolată, aproape de fermă, cum să ştie când nu e nimeni acasă, când muncim şi unde ţinem lucrurile”, a mai declarat femeia.

”În momentul în care plecau la lucru, îşi lăsau lucrurile în camera în care locuiau, pusă la dispoziţie de această firmă, pentru care plăteau, evident, o chirie. În momentul în care se întorceau, nu îşi mai găseau nici banii, nici lucrurile personale, ba chiar, unele dintre ele, nici documentele. Câteva dintre ele au încercat să meargă la carabinieri. Nu au fost însă încurajate să îşi continue demersul şi au plecat acasă cu o foaie obţinută de la consulatul din Bologna, fără documente. Iar despre recuperarea banilor, patronul pentru spunea „luaţi-vă gândul, că tot ai voştri v-au furat”. În mod sigur, cineva care locuia în apropiere, care ştia programul, care le ştia salariul, ştia datele, deci evident că jandarmii ar fi putut face mai mult, jandarmii italieni”, a declarat jurnalista Crina Suceveanu.

Multe dintre femeile aflate în această situaţie nu fac însă denunţuri.

”Probabil că dacă apar o plângere înregistrată, un denunţ, se vor face cercetările. Lucrul pe care ar trebui să îl ştie toate româncele este că, în Italia, în momentul în care faci un denunţ şi denunţul se confirmă, echipa de jandarmi care face această urmărire le poate sfătui să apeleze la un avocat, care le va fi dat din oficiu. Deci nu există problema că trebuie să aibă bani pentru un avocat. (…) Justiţia e pentru toţi, deci chiar şi o persoană care are puţini bani poate să apeleze la un avocat”, a conchis Crina Suceveanu.

FOTO: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri