Caută
Close this search box.

Washingtonul autorizează familiile diplomaților americani să revină la Istanbul

 

Familiile diplomaților și agenților consulari americani care au fost evacuați din Istanbul în luna octombrie din cauza unor „amenințări teroriste” se pot reîntoarce în metropola turcă, a anunțat marți diplomația americană, cu două zile înainte de vizita la Ankara a secretarului de Stat, Rex Tillerson, transmite AFP.

Într-o notă de alertă, Departamentul de Stat continuă totuși să-și avertizeze cetățenii care ar dori să revină în Turcia, și în special în sud-estul țării, din cauza „persistenței amenințării teroriste”.

Ministerul a ridicat totodată pe 27 martie ordinul de evacuare din Istanbul, emis pe 29 octombrie, pentru familiile personalului diplomatic și consular, arată Agerpres.

La acel moment, decizia a fost luată „în baza informațiilor indicând că grupări extremiste își continuă eforturile pentru a ataca cetățeni americani în cartiere din Istanbul în care ei locuiesc sau pe care le frecventează”.

Angajații consulatului american și familiile lor rămân supuși restricțiilor privind deplasarea, Washingtonul amintind că Turcia a fost lovită de „numeroase atacuri teroriste”, printre care cel contra unui club de noapte la Istanbul, pe 1 ianuarie.

Nota Departamentului de Stat este făcută publică înainte de sosirea la Ankara, joi în zori, a secretarului de stat Rex Tillerson.

Noul șef al diplomației americane urmează să discute cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru a strânge rândurile în lupta antijihadistă în Siria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri